Alte stiri
O dronă rusească s-a prăbuşit și în Letonia. „Un incident similar s-a petrecut astăzi în România”
acum 5 hours
MAE protestează față de violarea spațiului național al României de o dronă de atac rusească
acum 8 hours
Doi indivizi din Udești, care aveau ascunse în microbuz printre saci cu ceapă 12.500 de pachete cu țigări de contrabandă, au fost reținuți de polițiști
Polițiștii au continuat și intensificat investigațiile în vederea depistării persoanelor care comercializează, depozitează sau transportă țigări de contrabandă și pentru tragerea la răspundere penală a acestor persoane.
La data de 5 aprilie 2017, în jurul orei 13.00, un echipaj din cadrul Serviciului Rutier – IPJ Suceava, în timp ce patrula pe raza localității Pătrăuți, a oprit pentru control o autoutilitară Iveco Daily condusă de Alexandru Ioan Borza, de 25 de ani, domiciliat în comuna Udești, iar pe scaunul din dreapta se afla Vasile – Cristinel Jescu, de 49 de ani, din aceeași localitate.
În urma cercetărilor făcute la fața locului s-a constatat că în interiorul vehiculului se aflau mai mulți saci cu ceapă, sub care a fost găsită cantitatea totală de 12.500 de pachete cu țigări de proveniență duty-free. Întreaga cantitate de țigări a fost ridicată în vederea continuării cercetărilor, urmând a fi făcute verificări cu privire la săvârșirea infracțiunii de contrabandă.
Soferul microbuzului, precum și pasagerul său au fost reținuți pentru 24 de ore, urmând ca dosarul să fie înaintat Judecătoriei Suceava, cu propunere de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile. Prejudiciul estimat de polițiști este de 137.500 de lei. Autoutilitara în valoare de aproximativ 4.000 de euro a fost indisponibilizată la sediul IPJ Suceava. Cercetările vor fi continuate de polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice – IPJ Suceava sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava. (D.Z.)
Sâmbătă, 7 septembrie 2024, polițiștii suceveni au depistat mai mulți șoferi conducând sub influența băuturilor …