Tuesday , April 23 2024

Tiberius Brădățan, candidat oficial al PSD pentru Primăria Sucevei

 “Mulțumesc pentru încrederea acordată și spun că atât eu, cât și echipa din jurul meu ne propunem să facem o campanie electorală elegantă, morală și în care să ascultăm problemele venite din partea cetățenilor”, a declarat, ieri, candidatul PSD 

bradatan

Tiberius Brădățan, director medical al Spitalului Județean de Urgență ‘Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava, a fost desemnat ieri, de către Comitetul Executiv al PSD, candidatul Partidului Social Democrat la funcția de primar al municipiului Suceava, la alegerile locale din 5 iunie a.c..
“Consider această propunere și validarea candidaturii mele pentru funcția de primar al municipiului Suceava ca începutul unui drum anevoios, dar care va trebui să ducă în final la alegerea celui mai bun gospodar pentru municipiul Suceava. Eu mulțumesc pentru încrederea acordată și spun că atât eu, cât și echipa din jurul meu ne propunem să facem o campanie electorală elegantă, morală și în care să ascultăm problemele venite din partea cetățenilor, relațiile dintre ei și instituții să fie unele normale și Suceava să devină ceea ce cu toți ne dorim – adevărata Cetate de Scaun a Moldovei”, a declarat Tiberius Brădățan, după anunțarea candidaturii sale la funcția de primar al municipiului Suceava.
Incă de la jumătatea lunii februarie se știa că cele mai mari șanse în opțiunile electoratului social-democrat sucevean, conform sondajelor interne făcute de PSD pentru desemnarea unui candidat la fotoliul de primar al municipiului Suceava, le are medicul urgentist Tiberius Brădățan. La alegerile parlamentare din 2012, Tiberius Brădățan a obținut un scor bun pentru un fotoliu de senator în colegiul Suceava, dar legislația electorală de la acea vreme l-a împiedicat să obțină un fotoliu în Senat. PSD a organizat, la fel ca și PNL, un sondaj pentru desemnarea candidatului potrivit pentru Primăria Sucevei. Conform acestuia, Tiberius Brădățan a obținut 28% din preferințele electoratului PSD, fostul rector al Universității “Stefan cel Mare”, Adrian Graur, a fost preferat de 10% dintre suceveni, iar fostul prefect Florin Sinescu a obținut 5% din intențiile de vot ale sucevenilor. (Neculai ROSCA)

Vezi si

Camera de Comerț și Industrie Româno-Germană organizează  o delegație de companii internaționale interesate să descopere potențialul de afaceri al orașului Siret și al Bucovinei

Camera de Comerț și Industrie Româno-Germană (AHK România)  organizează în perioada 22-24 mai o delegație …