Friday , April 26 2024

Thermonet: Din 6 mai se sistează furnizarea încălzirii în municipiul Suceava

Conducerea societății Thermonet SRL Suceava – furnizorul de energie termică în sistem centralizat – a informat publicul că, începând cu ziua de joi, 6 mai, urmare a evoluţiei temperaturilor medii exterioare şi a prevederilor legislative, va proceda la sistarea furnizării încălzirii în municipiul Suceava.

În ce privește prevederile legale, firma Thermonet a făcut trimitere la art. 117 din HG nr. 425 din 1994 privind aprobarea Regulamentului pentru furnizarea şi utilizarea energiei termice conform cu care oprirea încălzirii se face după 3 zile consecutiv în care temperatura medie a aerului exterior depăşeşte + 10 grade C, între orele 18.00 – 6.00.

„Se vor lua măsurile de izolare a instalaţiilor de încălzire în condiţii de siguranţă, se vor face diafragmările hidraulice necesare, se va face reglajul de debit pentru instalaţiile de pompare în condiţii economice şi se va proceda la reglajul instalaţiilor de furnizare apă caldă menajeră pentru sezonul cald”, se arată într-o informare transmisă de societatea Thermonet SRL.

De asemenea, în sursa citată se mai specifică și faptul că s-au efectuat probele hidraulice pentru identificarea zonelor cu siguranţă scăzută in exploatare în vederea pregătirii programului de reparaţii planificate pentru anul 2021. „Rugăm utilizatorii să îşi asigure instalaţiile interioare şi să le pregătească pentru sezonul rece 2021-2022. Furnizarea apei calde de consum va fi efectuată în mod corespunzător după acelaşi program”, a mai precizat conducerea societății Thermonet. (D.P.)

Vezi si

Amenzi de peste 40.000 de lei aplicate de polițiști într-o acțiune BLOCADA organizată în Siret

Marți, 23 aprilie, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Siret  au organizat pe raza de competență …