Wednesday , February 1 2023

Termica pune din nou beţe în roate la licitaţia pentru distribuţia energiei termice a Sucevei

termica1 [800x600]

Cu mâna ANRSC-ului, societatea de termoficare vrea să scoată castanele din focul pe care tot ea l-a aprins, o recomandare de la Bucureşti trimisă la Primăria Suceava cu două zile înainte de faza a treia a procedurii – negocierea directă – arătând că municipalitatea ar trebui să renunţe şi să lase pe cei de la Termica să asigure în continuare furnizarea apei calde şi, pe timp de  iarnă, a căldurii

SC Termica SA Suceava continuă să pună beţe în roate la licitaţia organizată de Primărie pentru concesionarea servicilor de transport şi distribuţie a energiei termice în sistemul centralizat din municipiul reşedinţă de judeţ. Dacă însă până nu demult strategia era de a acţiona direct prin tot felul de adrese, petiţii şamd trimise fie de conducerrea societăţii, fie prin administratorii judiciari, de data asta cei de la Termica au acţionat diferit şi anume prin Autoritatea Naţională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilităţi Publice (ANRSC).
Licitaţia organizată de municipalitatea nu se desfăşoară în baza Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 privind achiziţiile publice, ci în baza unor proceduri stabilite prin Legea serviciilor publice nr. 51/2006 şi a Legii serviciului public de alimentare cu energie termică nr. 325/2006. Procedura prevede că dacă la licitaţie nu se prezintă măcar trei oferte eligibile, atunci se reia în 45 de zile. Ceea ce s-a şi întâmplat la Suceava pentru că la prima licitaţie nu s-a prezentat decât Termica. A doua oară, condiţiile erau aceleaşi şi s-au prezentat doar două oferte: Termica şi Thermonet SRL – o asociere între Adrem Invest, unul din asociaţii firmei producătoare de energie termică Bioenergy şi Elsaco, unul din principalii „jucători” pe piaţa repartitoarelor. Legea prevede ca în aceste condiţii să se treacă la negociere directă, însă ofertele pot fi depuse doar de firme care au participat măcar la una din cele două licitaţii.
Pe de o parte, ANRSC a fost cel care notificase municipalitatea că Termica a rămas fără licenţă şi, ulterior, că poate continua furnizarea energiei în sistem centralizat, în baza contractului încheiat în vremea când licenţa era valabilă, cât timp nu este procedura de licitaţie definitivată. In tot acest timp, ANRSC nu a avut obiecţii majore şi nu a blocat în niciun fel licitaţia.
Pe de altă parte, luni după amiază, pe fax-ul Primăriei Suceava este trimisă o adresă de la ANRSC către primarul Ion Lungu, aflat în concediu, prin care cei de la Bucureşti recomandă suspendarea procesului de delegare a gestiunii serviciilor de alimentare cu energie termică până la definitivarea procesului de reorganizare a SC Termica SA. Asta în condiţiile în care Tribunalul Suceava a confirmat planul de reorganizare al SC Termica SA, plan în care era prevăzută continuarea activităţii sub supravegherea administratorului judiciar. Din punctul de vedere al ANRSC, conform adreesei trimisă şi semnată de preşedintele Doru Ciocan, „confirmarea unui plan de reorganizare presupune corelativ continuarea activităţii sub supravegherea administratorului judiciar şi în conformitate cu planul confirmat, apreciem că la nivelul municipalităţii Suceava activitatea de alimentare cu energie termică urmează a fi prestată, în perioada planului, de către SC Termica SA”.
Viceprimarul Ovidiu Doroftei, care a preluat pe perioada concediului primarului atribuţiile acestuia, s-a arătat surprins de conţinutul acestei adrese de la ANRSC, la fel ca şi celălalt viceprimar, Gavril Vîrvara. Un semn de întrebare este legat şi de faptul că sentinţa civilă a fost pronunţată mai de multă vreme, iar până acum ANRSC nu a avut niciun punct de vedere. In orice caz, recomandarea ANRSC nu ţine loc de lege, iar serviciul juridic al Primăriei urmează a analiza şi a susţine un punct de vedere, una din variantele de ieri luate în discuţie fiind şi cea ca să se pronunţe comisia de analiză a ofertelor. „Am solicitat o clarificare asupra acelei recomandări. Ar trebui să ne spună foarte clar dacă Termica are sau nu posibilitatea să furnizeze şi să îşi asume ANRSC acest punct de vedere”, ne-a declarat, ulterior, Ovidiu Doroftei, arătând că a ataşat şi corespondenţa purtată cu ANRSC privitoare la lipsa licenţei societăţii Termica şi la condiţiile în care poate fi demarată procedura de licitare a serviciilor de termoficare. (Dan PRICOPE)

Vezi si

Un tânăr de 18 ani din Bunești, prins de jandarmii din Fălticeni după ce a lovit un bărbat cu o bâtă

În data de 30 ianuarie a.c., pe timpul executării serviciului de patrulare, jandarmii din municipiul …