Friday , March 29 2024

Terenul pe care se află parohia misionară „Înălțarea Sfintei Cruci” va fi transmis în administrare gratuită de la Spitalul Județean către Arhiepiscopie

Consiliul Județean Suceava intenționează să dea în administrare gratuită, pentru 25 ani, către Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, terenul pe care se află biserica și lumânărarul parohiei misionare „Înălțarea Sfintei Cruci”, lăcaș de cult amplasat în apropierea Unității de Primire Urgențe a Spitalului Județean de Urgență „Sf. Ioan cel Nou” Suceava și în imediata vecinătate a Centrului de Dializă.

Biserica și lumânărarul au fost edificate în baza acordului exprimat de Consiliul de Administrație al spitalului în 1992, prin care s-a aprobat acordarea unei suprafețe de teren din curtea spitalului pentru construirea unei capele creștin-ortodoxe. În 2002, Guvernul a aprobat trecerea construcțiilor și terenurilor SJU Suceava din domeniul public al Statului Român și administrarea Ministerului Sănătății în domeniul public al Județului Suceava și administrarea Consiliului Județean. În 2004, bunurile imobile au fost transmise în administrarea SJU Suceava, în baza unei hotărâri a Consiliului Județean.

Acum, CJ Suceava intenționează să adopte în ședința care va avea loc pe data de 29 aprilie un proiect de hotărâre (aflat la punctul 24 de pe ordinea de zi) în baza căruia terenul cu o suprafață de 1.483 mp – având valoarea de inventar de 685.906 lei – nu va mai fi administrat de SJU Suceava. De altfel, în acest an, conducerea spitalului a informat CJ Suceava că „funcționarea bisericii și lumânărarului nu influențează în mod negativ desfășurarea în condiții optime și în siguranță a activității spitalului”. (D.P.)

Vezi si

Puștan de 12 ani, filmat conducând un BMW prin Verești (VIDEO)

Miercuri dimineață, pe rețeaua  Facebook, pe pagina ”Suceava Fail”, a fost postată o înregistrare video …