Thursday , April 25 2024

Tensiuni la Cernăuți: Primarul a fost demis, susținătorii au ieșit în stradă, politicienii trag sfori sau pleacă în concediu, “meciul” se mută în instanță și la conducerea centrală

Oleksiy Kaspruk-min
Oleksiy Kaspruk, primarul demis al Cernăuțiului

De câteva luni, situația politică din centrul nordului Bucovinei istorice, Cernăuți, este ternsionată iar oamenii sunt nemulțumiți, deși părerile lor sunt tot atât de împărțite precum sunt și opiniile celor care sunt în fruntea urbei. Dacă guvernatorul Olexandr Fisciuk era vizat de multe nemulțumiri invocate uneori de adversari care prezentau diverse sondaje, de ceva vreme ținta a fost schimbată pe persoana primarului Oleksiy Kaspruk. Fiind o persoană cu o notorietate considerabilă, nu a achiesat la orice fel de propuneri și asta a nemulțumit tot mai mulți politicieni. La jumătatea lunii trecute, simțind că pierde tot mai mult teren, Oleksiy Kaspruk a ieșit la rampă cu declarații incendiare: „Pentru un vot (în vederea demiterii primarului – n.red.) se promite 10 mii de dolari. Sincer, sunt  puțin jignit în această situație, pentru că în 2011 pentru „capul” lui Mykola Fedoruk (precedentul primar de Cernăuți care a trecut printr-o situație similară) se plăteau mai mulți bani”, a spus Kaspruk, citat de Libertatea cuvântului.

 Zbaterile sale au fost insufieiciente și tardive. Deja lucrurile erau puse pe făgaș iar demiterea primarului nu mai era o speranță a adversarilor, ci era o chestiunea de timp. Un semnal în sensul tensionării situației a fost în jurul datei de 20 iulie când reprezentanții unei grupări naționaliste i-au cerut primarului o întrevedere sperând să obțină ridicarea aprobării pentru Festivalul Egalității de Gen care urma să se desfășoare în data de 26 iulie, în ziua în care Consiliul Local se întrunea pentru demiterea primarului. Kaspruk nu a fost de acord să se întâlnească cu extremiștii din „Corpul Național”, iar aceștia au făcut un protest spontan în fața Primăriei, vrând să blocheze traficul, potrivit celor prezentate de Libertatea cuvântului. Nefiind însă foarte mulți, demersul acestora nu a avut o priză mare la public, deși a reușit să se facă simțit.

 

În orice caz, Primăria Cernăuți mai fusese în centrul unor scandaluri cum ar fi în mai 2018, viceprimarul Volodymyr Serediuk fiind „săltat” de mascați, fiind anchetat într-un dosar în care era suspectat de mită: 200.000 dolari. Asta în condițiile în care sondajele din aprilie (când fusese inițiat și demersul de demitere a primarului) îl plasau pe Kaspruk pe locul 1 cu 42%, ocupantul locului 2 fiind creditat cu 14%, pe locul trei era secretarul Consiliului, Vasyl Prodan, cu 2,8%. Din această perspectivă, pare că nu-i o coincidență că proiectul de decizie pentru a pune capăt atribuțiilor primarului a fost inițiat încă din luna aprilie de secretarul Consiliului local, Vasyl Prodan.

 

Pe 26 iulie, după circa trei luni de tergiversări, Consiliul Local Cernăuți a adoptat o decizie privind încetarea anticipată a competențelor primarului Oleksiy Kaspruk. Situația în oraș era extrem de tensionată, îndeosebi între taberele politice implicate în această poveste electorală dubioasă. Nu întâmplător, toate persoanele care au intrat în sala de ședințe a Primăriei au fost verificate de poliție cu ajutorul detectoarelor de metale. Încă de dimineața zilei de joi, 26 iulie, zeci de polițiști au fost dislocați în jurul sediului Primăriei. În sala de ședințe, pe lângă deputați, s-a adunat un grup de susținători ai actualului primar Oleksii Kaspruk.

 

Vasyl Maksymyuk, președintele fracțiunii „Solidarinisti”, a declarat la începutul sesiunii consiliului orășenesc că fracțiunea sa nu va participa la vot. În ședința din 26 iulie, au votat 29 de consilieri locali. Votul s-a exercitat în mod secret.

 

Proteste pro-Kaspruk. Primarul demis amenință cu instanța. Precedentele judiciare din Ucraina par a-i fi favorabile

 

Susținătorii primarului au așteaptat, totuși, afara fără să arunce în clădire cu te miri ce. Totuși, la câteva zile, s-au regrupat și, în piața centrală, au organizat acțiunea de protest “Protejați-vă dreptul electoral”. Participanții la reuniune (estimările diferă de la o sursă la alta, începând de la câteva sute la peste o mie) în sprijinul lui Oleksyi Kaspruk au făcut apel la președintele Petro Poroșenko și președintele Radei Supreme, Andriy Parubyi pentru alegeri extraordinare a Consiliului și primarul de Cernăuți. Potrivit molbuk.ua, susținătorii lui Kaspruk au declarat “violul de autoguvernare locală”, care a avut loc a doua oară în istoria orașului. „29 deputați ai consiliului orașului Cernăuți, în ciuda voinței comunității, fără audieri publice și discuții, au încetat anticipat puterile primarului Oleksiy Kaspruk. În plus față de hotărârile evaluatoare ale inițiatorilor acestei acțiuni, nu au fost prevăzute motive în articolul 79 din Legea Ucrainei “Cu privire la autonomia locală în Ucraina” pentru încetarea anticipată a puterii de către primărie. La momentul încetării prerogativelor mandatului, primarul Oleksiy Kaspruk nu a fost implicat în răspunderea penală, administrativă sau disciplinară, consiliul municipal nu a luat nicio decizie pentru a-și exprima lipsa de fiabilitate, nu a ascultat rapoartele”, se mai arată în textul apelului lansat de susținătorii lui Kaspruk.

 

După ce a fost îndepărtat din funcția de primar al orașului Cernăuți, Kaspruk a anunțat că va cere în instanță anularea deciziei Consiliului orașului Cernăuți privind încetarea prealabilă a prereogativelor sale. „Cred că în această săptămână o voi da în judecată. Avocații finalizează deja documentele pentru că au dat doar o listă de acuzații și trebuie să întocmească în mod corespunzător toate documentele”, a spus el, pe 30 iulie.

 

Istoria eliminării lui Kaspruk, precum și primarul din Cernăuți, Mykola Fedoruk, nu sunt singulare în istoria Ucrainei. Primarul orașului Energodar din regiunea Zaporozhye, Igor Naumychev, a fost demis în august 2014. Cu toate acestea, demnitarul (totuși, legislația ucraineană în administrație publică plasează primarul în zona „funcționarilor”, nu a demnitarilor cum este în legea română) a reușit să-și restabilească drepturile prin intermediul instanței. În plus, el a primit daune morale și un salariu mediu pentru o perioadă de absenteismul forțat în valoare de aproape 38 mii grivne. Primarul de Severodonetsk, Valentin Kazakov, a fost respins cu 24 de voturi de deputații consiliului municipal. Oficialul a trebuit să apeleze la tribunal de trei ori pentru a-i întoarce pe primar.

 

Influentul primar de Lviv: „Deputații (în administrația ucraineană consilierii locali au titlu de deputat – n.red.) percep orașul ca o societate pe acțiuni”

 

Primarul din Lviv (cel mai mare oraș din vestul Ucrainei), influentul politician Andriy Sadovy și lider al particului „Samopomici”, a explicat de ce demisia lui Kaspruk a fost “arbitrară”. Sadovy consideră că recentele precedente din Cernăuți și Mikolaev (un important centru regional de la Marea Neagră, la gura de vărsare a râului Bug) nu favorizează cu precizie orașele, ci blochează capacitatea lor de a coopera cu partenerii europeni. „ Foarte des deputații percep orașul ca o societate pe acțiuni. și formând majoritatea, se crede pur și simplu că acum au o influență și trebuie să împartă banii și pământul așa cum le place (…)”, a declarat Sadovyi, citat de molbuk.ua. Nu întâmplător s-a pronunțat Sadovyi în privința celor de la Cernăuți. În 2005, orașul Lviv s-a confruntat cu o situație similar, când primarul de atunci, Lyubomyr Bunyak a fost demis pe 27 septembrie de Consiliul Municipal. Bunyak a câștigat într-o etapă un litigiu în instanță, dar a fost de acord cu o co-abitare între el și noul primar, Andriy Sadovy. Acesta din urmă a susținut că nu era o formulă legală pentru a fi îndepărtat din funcția pe care o obținuse în timpul în care fostul primar de Lviv lupta în instanța împotriva deciziei Consiliului care îl demisese. În octombrie 2010, o instanță din Lviv a dispus plata a 86.000 grivne daune morale și absenteism forțat din Consiliu și, de asemenea, a ordonat Consiliului municipal să facă înregistrări relevante în cartea de muncă a lui Bunyak.

 

Guvernatorul de Cernăuți oscilează de la o zi la alta

 

Cea mai bizară schimbare de atitudinea o are șeful Administrației de Stat de la Cernăuți, Olexandr Fischuk, care crede că, în situația cu demisia primarului din Cernăuți, atât Oleksiy Kaspruk cât și deputații consiliului local sunt vinovați. Oficialul a spus acest lucru, răspunzând la întrebarea reprezentantului extraordinar și permanent al Republicii Macedonia în Ucraina despre evenimentele din primărie. „Ambele părți sunt vinovate de aceasta, iar astăzi singura cale de ieșire din această situație este de a organiza alegeri extraordinare, consilii și șefi. Chiar dacă primarul câștigă curtea și își reia biroul, munca constructivă nu va mai funcționa”, a declarat guvernatorul Olexandr Fischuk, pe 3 august, conform molbuk.ua. Anterior, Fischuk condamnat brusc acțiunile a 29 de deputați ai consiliului orașului, care la 26 iulie 2018, a demisionat primarul orașului Cernăuți Oleksiy Kaspruk. „În locul unui dialog constructiv, în loc de celebrul slogan, care plutește ironic peste Consiliul Local Cernăuți – „eforturi comune”- discordie și de ceartă, iar rezultatul acestei poate fi văzut de către fiecare cetățean al orașului pentru o lungă perioadă de timp. Acestea sunt probleme cu infrastructura rutieră, transport în comun, care, fără îndoială, afectează în mod negativ atractivitatea turistică a orașului, la confortul vieții din Cernăuți”, a declarat Alexander Fischuk, pe 27 Iulie, citat de molbuk.ua și condamna „istoria muncii distructive a consiliului orășenesc”.

 

Contre între politicieni și prime „represalii”

 

Între timp, se pare că lucrurile nu stau pe loc, nu doar în stradă sunt susținători ai lui Kaspruk, ci și printre politicieni locali care-și aruncă unii altora contre prin diverse „vehicule mediatice”. Deputatul BPP Viktor Korol – într-un articol din ziarul “Chas” – a criticat acțiunile fracțiunii “Solidaritatea” din Consiliul orașului Cernăuți, care a refuzat să voteze pentru încetarea anticipată a mandatului lui Kaspruk. Vasyl Maksymyuk, șeful fracțiunii FP Solidaritatea din administrația orașului Cernăuți, a declarat că nu a avut conflicte cu deputatul Viktor Korol (care în mai 2015 a fost numit drept „consilier independent” de către președintele Petro Poroșenko), care a criticat deputații care nu au votat demisia primarului orașului Cernăuți, Oleksiy Kaspruk. Maximyuk a spus că nu a citit încă cele publicate în ziarul “Chas”, unde fuseseră prezentate niște declarații ale lui Korol, dar a adăugat că poziția privind votarea fracțiunii “BPP” din Consiliu privind demisia lui Kaspruk a fost aprobată de consiliul politic al partidului, exprimându-și surprinderea față de opiniile exprimate de Korol. Acesta din urmă, a apreciat demiterea primarului Kaspruk și a cerut Radei Supreme să ia exemplu cu privire la demisia miniștrilor ineficienți. Korol l-a criticat pe Kaspruk pentru că nu a știut să facă o echipa alături de Consiliu și crede că demiterea lui va îmbunătăți viața cetățenilor.

 

Vicepreședintele Consiliului municipal Cernăuți, Andriy Bryazkal, a fost expulzat din grupul “Eforturile de cooperare pentru protejarea Cernăuți” (constituit în mai 2017 din membri a două partied politice și susținută de diverși oameni de afaceri). Potrivit molbuk.ua, Andrei Romanchyshyn, un deputat al BPP, a declarat acest lucru într-o sesiune ordinară. El a menționat, în special, că Bryazkal a fost expulzat din grup “datorită actului său nefericit din 26 iulie – și anume, votând pentru încetarea anticipată a puterii primarului orașului Oleksii Kaspruk”.

 

Date despre rivalii Kaspruk și Prodan

 

După ce a fost demis din postul de primar, Oleksiy Kaspruk a depus o declarație electronică cu veniturile și cheltuielile înainte de concediere, indicând în documentul de venit pentru șapte luni din 2018 în valoare de peste 353 mii grivne. Kaspruk a spus că locuiește într-un apartament al soției, în suprafață de 81 mp. Soția lui Oleksiy Kaspruk, Antonina deține 50% din capitalul total al întreprinderii colective “AI TI GROUP”. Oleksiy Kaspruk a câștigat peste 353 mii grivne în șapte luni de muncă. Acesta este singurul element de venit specificat în declarația lui Kaspruk. În schimb, Antonina Kaspruk în această perioadă a anunțat 48.9 mii grivne din salariu și 13 mii grivne din salariu la un loc de muncă cu timp parțial. Soția primarului are 3000 € în contul bancar. Nu au fost declarate vehicule de către familia Kaspruk.

 

De asemenea, nu au întârziat să apară anumite dezvăluiri care pot cântări mult în ochii unui segment al publicului ucrainean în general, cernăuțean în special. Astfel, secretarul Vasyl Prodan, a declarat că nu a fost înregistrat la comisariatul militar și nici nu a fost pregătit să servească în armată, dar a confirmat că la un moment dat a studiat în Rusia – la școala din Kazan Suvorov și la școala de Inginerie Militară Superioară din Cherepovets și cu toate acestea secretarul, așa cum se menționează în program, nu are nimic de-a face cu armata ucraineană.

 

După demiterea primarului, Consiliul ia o pauză de o săptămână, dar deja sunt pregătite schimbări

 

La puțin timp după demiterea lui Kaspruk, liderii din Consiliul Local au considerat oportun să ia o pauză, de la începutul lunii august. Astfel, secretarul consiliului municipal Vasyl Prodan le-a oferit deputaților să anunțe o pauză până la ora 10:00, pe 8 august. În același timp, el a sugerat organizarea unei ședințe extraordinare a consiliului municipal pe 8 august la ora 14:00, în care deputații intenționează să ia în considerare aprobarea modificărilor aduse bugetului.

 

Un proiect important al Consiliului municipal Cernăuți tine de adoptarea unei decizii privind consiliul de supraveghere al companiilor de utilități, care a fost criticat anterior de primarul Oleksiy Kaspruk ca fiind contrar legislației în vigoare (în primăvara lui 2017). Potrivit molbuk.ua, un proiect de decizie corespunzător a fost înregistrat în consiliul municipal de către non-fracțiunea MP Vitaly Gavrish. În proiectul de decizie, în special, este vorba despre aprobarea criteriilor conform cărora este obligatorie formarea Consiliului de Supraveghere al întreprinderii comunale Cernăuți.

 

Pe de altă parte, Vasyl Prodan, a anunțat primele schimbări de personal în unitățile structurale ale primăriei și că a fost înregistrată o candidatură pentru funcția de director al Departamentului de Locuințe și Servicii Comunale, dar nu și-a trecut numele de familie. Potrivit oficialului, el a ordonat numirea unui concurs de personal pentru ocuparea postului de director al departamentului de locuințe și utilități, care va avea loc nu mai devreme de începutul lunii septembrie. „Până în acel moment, funcțiile vor fi îndeplinite de o persoană care va fi numită în calitate de interpret de îndatoriri”, a declarat secretarul, adăugând că are deja un candidat pentru acest post, dar se va consulta cu alte facțiuni cu privire la numirea sa. (D.P.)

 

Vezi si

Trei elevi de la Școala Gimnazială nr. 4 Suceava, premiați la etapa națională a Olimpiadei de Limba și Literatura Română pentru ciclul gimnazial

Olimpiada Națională de Limba și Literatura Română pentru ciclul gimnazial a avut loc în perioada …