Sunday , April 28 2024

Taxele locale nu au fost majorate în doar 11 din cele 114 localităţi sucevene

90% dintre consiliile locale sucevene nu au dorit să majoreze taxele şi impozitele pentru acest an u faptul că numai 11 dintre primării au preferat să nu mărească taxele cu 16% aşa cum a cerut Guvernul se datorează faptului că nu au înregistrat arierate, adică datorii mai vechi de 90 de zile, înregistrate la data de 31 decembrie 2012

Consiliile locale din 103 localităţi sucevene au decis să crească taxele şi impozitele cu coeficientul de 16,03% faţă de anul trecut. Conform unei situaţii de la Prefectura Suceava, dintre localităţie urbane, numai municipiul Fălticeni şi oraşele Cajvana, Dolhasca, Salcea şi Vicovu de Sus nu au aplicat coeficientul de 16,03% pentru a încasa mai mulţi bani la bugetele locale. Celelalte şase localităţi din judeţul Suceava unde, de asemenea conform datelor Instituţiei Prefectului – Judeţul Suceava, nu s-au mărit taxele şi impozitele locale sunt comunele Adâncata, Arbore, Ciocăneşti, Frătăuţii Vechi, Satu Mare şi {cheia.
Reamintim că adoptarea unei hotărâri de Consiliu Local cu privire la taxele şi impozitele locale, atât cele pe proprietate, cât şi cele cu privire la alte categorii de venituri este una din condiţiile obligatorii pentru a putea întocmi, ulterior, un proiect de buget.
Conform prevederilor legale valabile până spre finele anului trecut, taxele şi impozitele pe proprietate trebuia indexate, o dată la trei ani, cu rata inflaţiei. Asta ar fi însemnat ca, în 2013, să se aplice această prevedere automat la toate localităţile din ţară.
~ntrucât au fost neînţelegeri la nivel central cu privire la acest aspect, s-a încercat o detensionare a situaţiei, căutându-se diferite artificii juridice pentru ca autorităţile locale să fenteze indexarea. La un moment dat s-a mers pe ideea indexării cu rata inflaţii cumulat cu posibilitatea dată consiliilor locale de a coborî nivelul taxelor şi impozitelor locale până la nivelul celor de anul precedent. Linia adoptată apoi de Guvern a fost că nu este posibilă menţinerea acestui prag decât în condiţiile în care nu există arierate la nivelul anului trecut.
A fost, practic, laţul cu care au fost prinse mai toate autorităţile locale şi forţate să crească taxele. Asta pentru că oricâte artificii juridice şi financiare ar mai fi încercat autorităţile locale, era foarte greu să arate că în anii de criză sunt cu plăţile la zi sau, în orice caz, nu au debite mai vechi de 90 de zile. Până şi Consiliul Local Rădăuţi, unde situaţia este foarte alambicată întrucât Primăria are atât arierate, cât şi un excedent bugetar la 31 decembrie 2012, a fost nevoit să majoreze taxele şi impozitele locale, lucru făcut nu neapărat fără scandal din partea consilierilor majorităţii PDL şi a celor din USL aflaţi în minoritate. Abia în data de 15 martie s-a ajuns la o concluzie în acest sens şi la Rădăuţi. O situaţie un pic mai complicată este şi la Baia, unde comunca nu are arierate la data de 31 decvembrie 2012, dar taxele au fost majorate şi urmează ca, în şedinţa din 25 martie, să se supună aprobării şi majorarea impozitelor.
Totuşi, este cel puţin o situaţie specială la nivel de judeţ în care nu s-au majorat taxele şi impozitele doar pentru că, oficial, nu există arierate. Este vorba despre Primăria oraşului Vicovu de Sus care, conform datelor pe care le are prefectul Floriun Sinescu, nu avea arierate la data de 31 decembrie. Pe de altă parte, în observaţiile comunicate prefectului vizavi de taxele şi impozitele localităţilor sucevene, se arată că la Vicovu de Sus există facturi neînregistrate pentru lucri din anul 2008.
Pe de altă parte, există la nivelul comunei Adâncata o situaţie mai aparte unde nu numai că nu sunt înregistrate arierate la finele anului trecut, dar fostul primar, la începutul anului 2012, a considerat că este bine să mărească taxele şi impozitele locale. {i le-a mărit atât de tare prin Consiliul Local, pe final de mandat, încât cuantumul lor se încadra şi în nivelul ultimei hotărâri a Guvernului prin care se majorau taxele cu 16,05%. Conform actualului primar, Viorel Cucu, majorarea făcută în mandatul trecut a fost în jur de 20 de procente.
De menţionat că este posibil ca în comuna Satu Mare, Consiliul Local să se întrunească pentru a adopta o nouă hotărâre cu privire la nivelul taxelor şi impozitelor, însă deocamdată nu figurează în evidenţele Prefecturii ca fiind majorate conform hotărârii de Guvern 1309/2012. La Stulpicani, majorarea s-a făcut parţial şi urmează adoptarea unei noi hotărâri pentru taxe şi impozite care nu au fost incluse. La Ulma, au fost majorate impozitele şi taxele care nu respectau nivelurile stabilite prin HGR 1309/2012.
Cu câteva excepţii, majoritatea localităţilor sucevene s-au grăbit să majoreze taxele şi impozitele locale. Totuşi, adoptarea bugetelor locale s-a lăsat aşteptată pentru că alte condiţii care ţin de „centru” nu au fost îndeplinite foarte repede. De menţionat însă că au fost şi multe primării care nu au avut arierate iar consiliile locale au adoptat hotărâri de majorare a taxelor şi impozitelor locale, de exemplu oraşul Broşteni şi comunele Cacica, Ciprian Porumbescu, Cornu Luncii, Dorna Arini, Poiana Stampei şi Vadu Moldovei. (Dan PRICOPE)
 

Vezi si

CE Szeged. Canotorii suceveni Florin Arteni și Florin Lehaci, argint european la dublu rame. Ancuța Bodnar, doar bronz alături de Simona Radiș la dublu vâsle

Campioanele olimpice en titre la dublu vâsle feminin, suceveanca Ancuţa Bodnar şi botoșăneanca Simona Radiş, …