Friday , March 29 2024

Doi bărbați – tată și fiu – împușcați de polițiștii chemați să aplaneze un conflict în familie

Cei doi se aflau în caran­tină la domiciliul din Preutești, fiind veniți din Belgia. Băiatul a sunat la 112 și a cerut ajutor deoarece tatăl, sub influența băuturilor alcoolice, și-a atacat cu brutalitate soția. Bărbatul a încercat să atace și polițiștii cu un cuțit, iar aceștia au folosit armamentul din dotare. Un glonț rătăcit l-a atins însă și pe fiu, într-un braț. Cei doi au ajuns la spital, dar niciunul nu este rănit grav u în urma testului rapid, tatăl a ieșit pozitiv cu Covid 19.

Un bărbat în vârstă de 54 de ani, împreună cu fiul său de 29 de ani, din Preutești, au ajuns duminică seara la Unitatea de Primire Urgențe din cadrul Spitalului Județean Suceava, necesitând ajutor medical, după ce au fost împușcați.

Totul s-a întâmplat la domiciliu, unde cei doi se aflau în carantină, în ziua a opta, fiind întorși din Belgia. Pe fondul consumului excesiv de alcool, bărbatul și-a atacat cu brutalitate soția, iar băiatul acestora a cerut ajutor oamenilor legii, prin serviciul de urgență 112, văzând că nu-și poate liniști tatăl.
Conform IPJ Suceava, echipa de intervenție din cadrul SPR 12 Preutești a fost sesizată prin 112, la orele 21.16 de către A. Gheorghiță, de 29 ani, din Preutești, despre faptul că tatăl său face scandal la domiciliu și le agresează pe mama și bunica sa. Echipa s-a deplasat la fața locului unde la domiciliul apelantului, au identificat  în curtea acestuia pe A. Gheorghe (tatăl apelantului), de 54 de ani, care se afla sub influența băuturilor alcoolice. Polițiștii au intenționat să intre în curte, deschizând poarta, moment în care au observat că A. Gheorghe se îndreaptă către ei având un cuțit pe care îl ținea la spate.

Polițiștii s-au retras închizând poarta, însă acesta a venit lângă poartă amenințându-i. În aceste condiții unul dintre agenți l-a somat să se îndepărteze și să lase cuțitul, autorul a devenit mai agresiv, agentul folosind în aceste condiții sprayul iritant lacrimogen, din dotare. A. Gheorghe a continuat să se manifeste agresiv, a ieșit pe poartă în drumul public unde a alergat către polițiști să-i lovească cu cuțitul. Polițiștii s-au retras, l-au somat verbal să se oprească și să lase cuțitul, după care s-a tras un foc de avertisment cu arma din dotare, în plan vertical. Ulterior, având în vedere că bărbatul a continuat să alerge către ei, a tras cu arma către acesta, fiind lovit în piciorul stâng. Polițistul a tras de mai multe ori, unul din gloanțe ricoșând în brațul stâng al fiului agresorului, A. Gheorghiță de 29 ani.

Bărbatul de 54 de ani a căzut pe carosabil însă a continuat să amenințe, intenționând să se ridice și să agreseze polițiștii. Aceștia au îndepărtat cuțitul din mâna agresorului, după care au chemat o ambulanță care să le acorde îngrijiri medicale celor doi răniți.

Ambii pacienți au  fost transportați la spital, dar au răni care nu le pun viața în pericol. Medicii urgentiști i-au testat pe cei doi pentru Covid 19, iar bărbatul de 54 de ani a fost depistat pozitiv, cadrele medicale efectuând și test PCR. Probele recoltate vor fi trimise pentru secvențiere, fiind suspiciuni în ceea ce privește tulpina de Covid 19, venind dintr-o țară cu multe cazuri de Omicron.

A fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ultraj  și purtare abuzivă. (Cristina RUSTI)

Vezi si

SYMMETRICA investește 48 de milioane de euro în cea mai mare fabrică de pavaje și dale de beton din Sud-Estul Europei

Noua unitate de producție va fi amplasată în apropiere de București și va fi inaugurată …