Friday , March 29 2024

Tată și fiu, arestați după ce au lovit doi polițiști cu un lemn smuls dintr-un gard

Seful de post din Păltinoasa, agentul șef principal Vasile Grumăzescu, și colega sa, agent principal Diana Alexandra Orhian, de 28 de ani, au fost loviți, duminică, de doi țigani după ce au încercat să oprească o mașină în Capu Codrului. Inițial, șoferul nu a vrut să oprească, dar a fost prins după vreo 400 de metri, refuzând însă să sufle în etilotest. S-a declanșat un adevărat scandal, în zonă apărând și fiul șoferului, care, “înarmat” cu un lemn smuls dintr-un gard, a încercat să-și scoată tatăl din autospeciala polițiștilor. A urmat o întreagă bătălie în care atât șoferul cât și fiul său au lovit-o pe tânăra polițistă și mai apoi pe șeful de post cu o scândură și cu pumnii. Până la urmă, agentul șef principal Vasile Grumăzescu a fost nevoit să tragă mai multe focuri de armă, un glonț rănindu-l pe șoferul respectiv în umăr. Grumăzescu a declarat că în cei 26 de ani de carieră de polițist a fost ultragiat de patru ori, dintre care de trei ori anul trecut. In vară, cei doi indivizi care l-au atacat acum l–au amenințat cu moartea, după ce mai mulți membri ai familiei lor s-au ales cu dosare penale. Judecătorii de la Gura Humorului au decis luni arestarea preventivă pentru 30 de zile a celor doi țigani

Duminică, 30 decembrie 2018, în jurul orelor 21.15, polițiștii din cadrul Secției 10 Poliție Ru­rală Gura Humorului, agent șef principal Gru­mă­­zescu Vasile, de 47 de ani, din comuna Păl­­ti­­noasa, agent principal Orhian Diana Alexandra, de 28 de ani, din comuna Păltinoasa și agent Lungu Eusebiu, au încercat oprirea în trafic, în Capu Codrului, a unui autoturism marca Citroen Xsara, însă conducătorul acestuia nu s-a conformat, fapt pentru care a fost urmărit pe drumul de acces secundar către Cartierul de rromi „Țîmpoci”. După circa 3 – 400 m a fost oprit, ocazie cu care s-a constatat că la volan se afla Carabin Ionel, de 54 de ani, localnic, împreună cu soția sa, Carabin Nicoleta și fiul acestora, Carabin Ilie Ovidiu.

Agentul Grumăzescu Vasile a solicitat conducătorului auto să prezinte documentele, însă acesta a refuzat și având în vedere că emana halenă alcoolică, i-a solicitat să sufle în aparatul etilotest, dar conducătorul a refuzat.

I s-a adus la cunoștință lui Carabin Ionel faptul că va fi condus la Spitalul din Gura Humorului pentru recoltarea de probe biologice, acesta a refuzat, acuzând faptul că agentul în cauză ar avea un conflict personal cu el, însă ulterior s-a conformat, după ce a solicitat să fie însoțit și de către soția sa.

Din cauza condițiilor nefavorabile de drum (îngust și alunecos), autospeciala de poliție a intrat cu roțile din dreapta în șanțul din partea dreaptă a drumului, făcând imposibilă continuarea deplasării.

Între timp, la fața locului a venit Carabin Irimie George, de 33 de ani, localnic – fiul lui Carabin Ionel, care avea asupra sa o bucată de lemn ruptă dintr-un gard, s-a îndreptat către polițiștii aflați în afara autospecialei, cu care a început un conflict verbal, după care bărbatul a încercat să-i scoată pe părinții săi din autospeciala de poliție. Văzând că nu reușește, acesta a început să îi lovească pe polițiști cu bucata de lemn pe care o avea în mână.

Al treilea agent de poliție a ieșit din autospeciala pentru a încerca imobilizarea agresorului, moment în care a coborât din mașină și Carabin Ionel, care s-a manifestat agresiv la adresa agenților de poliție Grumăzescu Vasile și Orhian Diana, participând efectiv la agresiunea fizică exercitată către cei doi, încercând să intervină în încercarea de imobilizare a fiului său.

Agentul șef principal Vasile Grumăzescu, imediat dupa producerea agresiunii (FOTO: adevarul.ro)
Agentul șef principal Vasile Grumăzescu, imediat dupa producerea agresiunii (FOTO: adevarul.ro)

Acest lucru l-a determinat pe agent șef principal Grumăzescu Vasile să folosească armamentul din dotare, executând 8 focuri de armă, din care 7 în plan vertical și unul către agresori, lovindu-l pe Carabin Ionel în umărul stâng.

„Am solicitat sprijinul unor vecini să scoatem mașina din șanț. Când mă aflam în fața mașinii, să pun lanțul la scut să tragem mașina, a venit fiul conducătorului auto, din întuneric, a deschis portiera să-l scoată pe tatăl său. Colegul s-a opus, colega și ea și l-a rugat să înceteze. A lovit-o pe colega cu o scândură luată dintr-un gard, cu intenția să-i dea în cap. Atunci am intervenit. A mai lovit-o de două ori. L-am prins, a ieșit și colegul, m-a lovit cu pumnul în zona feței. Eu m-am dezechilibrat și am căzut. Atunci m-a lovit și șoferul cu scândura găsită pe jos, colega a încercat să-l prindă, a mai lovit-o și pe ea”, a povestit  agentul  șef principal Vasile Grumăzescu. Acesta a scăpat doar după ce a tras mai multe focuri de armă, dintre care unul spre șoferul care îl ataca.

„Am strigat <Stai că trag> și am tras șase focuri de armă în plan vertical. L-am tras pe conducătorul auto spre mine să o apăr pe colega. Acesta a căzut, dar m-a lovit, s-a ridicat și a vrut să mă lovească iar. Am tras un foc asupra mâinii și m-am ferit să nu mă lovească”, a adăugat șeful Postului Păltinoasa.

Polițiștii au reușit imobilizarea lui Carabin Irimie George, însă Carabin Ionel a fugit către locuința sa, însoțit de către soția sa, de unde, ulterior, a solicitat deplasarea unei echipaj medical, deoarece acuza dureri. Carabin Irimie George se afla sub influența băuturilor alcoolice, având o alcoolemie de 0,24 mg/l alcool pur în aerul expirat.  La Spitalul Gura Humorului a fost adus și Carabin Ionel, unde i s-a stabilit următorul diagnostic: „plagă prin împușcare umăr stâng”, după care a fost transportat la Spitalul Județean de Urgență „Sf. Ioan cel Nou” Suceava pentru investigații suplimentare.În urma testării cu aparatul etilotest,  a rezultat o valoare de 0,19 mg/l alcool pur în aerul expirat.

De asemenea, la Spitalul Gura Humorului s-au prezentat agentul șef principal Grumăzescu Vasile și agent principal Orhian Diana Alexandra, pentru eliberarea de certificate  medico-legale. În urma incidentului, Vasile Grumăzescu s-a ales cu fractură de piramidă nazală, fiind internat în secția de ORL a Spitalului Județean Suceava, iar agentul principal Diana Alexandra Orhian cu mai multe traumatisme.

Vasile Grumăzescu a declarat că în cei 26 de ani de carieră de polițist a fost ultragiat de 4 ori, dintre care de trei ori anul trecut. În vară, cei doi indivizi care l-au atacat acum l–au amenințat cu moartea după ce mai mulți membri ai familiei lor s-au ales cu dosare penale.

Cei doi bărbați, Carabin Irimie și Carabin Ionel au fost reținuți inițial pentru 24 de ore, iar luni, 31 decembrie, judecătorii de la Gura Humorului au decis arestarea preventivă a acestora pentru 30 de zile pentru infracțiunea de ultraj.  (O.S.)

 

Vezi si

 Bărbat din Dornișoara, amendat cu 5.000 de lei pentru că a fost prins transportând fără acte lemn de foc de  1.300 de lei

Miercuri, la ora 18:00, lucrătorii de poliție din cadrul SPR 15 Vatra Dornei, împreună cu …

One comment

  1. Bravo politistului care a ranit tiganul,dar trebuia un foc in aer si 7 in plin,sa invete minte tiganii.