Thursday , November 30 2023

Târgul de Crăciun va fi deschis de Ziua Bucovinei

De Ziua Bucovinei (28 noiembrie) se va deschide Târgul de Crăciun în centrul municipiului Suceava. Dacă Bradul de Crăciun și iluminatul ornamental va fi aprins seara, la ora 18:00, Târgul de Crăciun va fi însă deschis – cum a fost și în anii trecuți – câteva ore mai devreme.

Târgul de Crăciun  va funcționa până pe data de 15 ianuarie 2024, dată la care de asemenea va înceta și iluminatul public ornamental specific Sărbătorilor de Iarnă.

Pe de altă parte, este de menționat că pentru organizarea Târgului de Crăciun, Primăria municipiului Suceava va încheia un parteneriat – care va fi supus aprobării în ședința Consiliului Local din data de 23 noiembrie, proiectul de hotărâre fiind inițiat de primarul Ion Lungu și viceprimarul Lucian Harșovschi – cu Asociația „Produs în Bucovina”, căreia  îi va pune la dispoziție locația și căsuțele din lemn.

Municipiul Suceava dorește organizarea și în acest an pentru cetățenii orașului dar și pentru turiștii din țară și străinătate a evenimentului „Târg de Crăciun”. Astfel, pentru creșterea numărului de turiști în municipiul Suceava și implicit în Bucovina, dorim să organizăm acest eveniment în colaborare cu Asociația „Produs în Bucovina” în Piața 22 decembrie”, se arată în referatul de aprobare al proiectului de hotărâre de consiliu local. (D.P.)

 

Vezi si

Bărbat de 39 de ani, găsit mort într-o casă cuprinsă de flăcări, la Huși – Preutești

În noaptea de miercuri spre joi, în jurul orei 02.30, un bărbat din satul Huși, …