Friday , March 29 2024

Tânărul rănit grav în accidentul din Ițcani a murit la spital

George Cașoschi, de 20 de ani, din Suceava, a decedat la Spitalul Județean Suceava. Acesta a fost rănit grav în urmă cu o săptămână în accidentul produs de Daniel Mândrilă

accid 3

Sâmbătă dimineață, în Ajunul Cră­ciunului, George Cașoschi, de 20 de ani, din municipiul Suceava, a decedat la Spitalul Județean Suceava. Acesta a fost grav rănit în accidentul produs la începutul săptă­mânii trecute la ieșirea din Suceava spre Pătrăuți.
Amintim că la mijlocul săptămânii trecute, Judecătoria Suceava a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile a inculpatului Daniel Mândrilă, de 20 de ani, din Suceava, cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de „ucidere din culpă”, „vătămare din culpă”, „părăsirea locului accidentului” și „conducerea unui autovehicul fără permis de conducere”.
Acesta a produs la primele ore ale dimineții de 19 decembrie 2016, la intrarea în munici­piul Suceava dinspre Rădăuți, în cartierul Ițcani, pe strada Grigore Alexandru Ghica. Daniel Mândrilă, de 20 de ani, din municipiul Suceava, în timp ce conducea autoturismul BMW, din cauza vitezei excesive, într-o curbă la dreapta, a pierdut controlul asupra volanului, a pătruns pe contrasens, unde a acroșat o bordură. In urma impactului cu bordura, mașina s-a răsturnat pe carosabil, lovind un autoturism Volkswagen Golf înmatriculat în Belgia, care rula pe strada Grigore Alexandru Ghica, vehicul condus de Vasile Lefter, de 29 de ani, din comuna Calafindești, după care BMW-ul a rămas răsturnat pe cupolă pe trotuarul din partea dreaptă. După producerea accidentului, Daniel Mândrilă, care nu are permis de conducere, a fugit de la locul faptei. Polițiștii au reușit să-l găsească luni seara în apartamentul prietenei sale din cartierul Burdujeni, acesta fiind acum arestat preventiv.
Ca urmare a accidentului deosebit de violent a rezultat decesul lui Robert Păstru, de 18 ani, din comuna Scheia și rănirea gravă a lui George Cașoschi, de 20 de ani, din Suceava. Acesta din urmă s-a zbătut între viață și moarte la Secția de Terapie Intensivă a Spitalului Județean Suceava, fiind ventilat mecanic. Alți doi tineri aflați în BMW, respectiv Nicolae Ciornei și Stefan Mândrilă, ambii de 21 de ani, din municipiul Suceava, s-au ales cu leziuni mai ușoare. Se pare că tinerii se întorceau la Suceava de la o petrecere din localitatea Cajvana, unde toți ar fi consumat băuturi alcoolice.
Soferul Vasile Lefter a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind alcoolemie zero. Cercetările sunt conti­nuate de polițiști sub aspectul comiterii infracțiunilor de „ucidere din culpă”, „vătămare din culpă”, „părăsirea locului accidentului” și „conducerea unui autovehicul fără permis de conducere”. (Dănuț ZUZEAC)
 
 

Vezi si

Incendiu puternic la o gospodarie din Horodnic de Jos (FOTO)

Vineri după amiază, un incendiu puternic a cuprins o gospodărie din localitatea Horodnic de Jos. …