Saturday , April 20 2024

Tânără de 21 de ani, trimisă în judecată după ce s-a dat drept polițistă și a luat șpagă pentru a face angajări la IPJ Suceava

Femeia, din Gura Humorului, a fost trimisă în judecată, fiind acuzată de trafic de influență. Aceasta s-a dat drept polițistă și a luat șpagă peste 20.000 de lei după ce a indus în eroare mai multe persoane că poate să facă angajări la IPJ Suceavaspaga

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava au dispus trimiterea în judecată a inculpatei Andreea Rotari, de 21 de ani, din orașul Gura Humorului, cercetată în stare de libertate pentru săvârșirea a două infracțiuni de trafic de influență.

Anchetatorii au stabilit că, în perioada ianuarie – mai 2016, inculpata, în mod repetat, a pretins și primit sume de bani de la o persoană de sex feminin, lăsând-o pe aceasta să creadă că are influență asupra unor persoane cu diferite funcții în cadrul poliției, promi­țând că acestea vor favoriza angaja­­rea la Poliția municipiului Su­­ceava a persoanei care i-a remis sumele de bani, dar și a fiicei acesteia. Ca urmare, inculpata a pretins de la persoana menționată suma totală de 15.667 lei, constând în 13.400 de lei și 500 de euro (echivalentul a 2.267 de lei la cursul zilei), din care a primit suma totală de 14.050 de lei.

De asemenea, în luna martie 2016, inculpata Andreea Rotari a pretins și primit sume de bani de la o altă persoană, lăsând să se creadă că are influență asupra unor persoane cu diferite funcții în cadrul poliției, promițând că acestea vor favoriza angajarea la Po­liția municipiului Suceava a per­soanei care i-a remis sumele de bani. Inculpata a pretins și primit în acest scop de la această persoană suma de 6.600 de lei.

Dosarul a fost înaintat spre soluționare Tribunalului Suceava.

Precizăm că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură pe­nală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță, spre judecare, situație care nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

Amintim că la data de 23 mai 2016, V.P., de 41 ani, din municipiul Suceava a depus o plângere penală la Serviciul Investigații Criminale din cadrul IPJ Su­ceava, prin care a reclamat că Andreea Rotari a înșelat-o cu o sumă de bani. Din cercetările făcute în cadrul dosarului penal instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava s-a stabilit că, în perioada ianuarie – aprilie 2016, Andreea Rotari, sub pretextul că este po­lițistă, a pretins de la reclamantă sume de bani pentru angajarea acesteia și a fiicei sale în poliție. În acest scop, femeia i-a dat suspectei, în mai multe tranșe, suma totală de 14.050 de lei.

Oamenii legii au mai stabilit că suspecta a înșelat în același mod și pe partea vătămată A.I., din municipiul Suceava, căreia i-a pre­tins, primind de la aceasta, la data de 27 martie 2016, suma de 6.600 de lei pentru angajarea în poliție. Intrucât humoreanca a pretins în continuare bani de la părțile vătă­mate, în același scop, pretextul constituindu-l definitivarea contractului de angajare în poliție, la data de 25 mai 2016, ora 12.20, în urma unor activități investigative și de cercetare penală complexe, suspecta Andreea Rotari a fost prinsă în flagrant în timp ce pri­mea o nouă tranșă de bani, respectiv suma de 650 de lei.

Flagrantul a fost organizat de polițiști sub coordonarea procu­rorului de caz și cu sprijinul DIPI și DOS, în incinta Iulius Mall Suceava. Prin ordonanța din 25 mai 2016 s-a dispus reținerea Andreei Rotari pentru 24 de ore, urmând a fi făcute propuneri pro­cedurale pentru luarea unei măsuri privative de libertate. Activitățile au fost realizate cu sprijinul de specialitate al DIPI și suportul operativ al DOS – SOS Suceava. Cercetările sunt continuate de polițiști pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune. (Dănuț ZUZEAC)

 

Vezi si

Bucură-te de „Egg-straordinary Easter”, la Iulius Mall Suceava!

Poți câștiga un voucher de 1.000 de euro la ABAU – metal decor –, un …

One comment

  1. S cei care au dat spaga (nu pt flagrant) nu raspund in fata legii?