Tânăr din Mitoc cu un permis de conducere fals, cumpărat cu 200 de euro de la un ucrainean, prins conducând un Audi aflat sub sechestru
Sâmbătă dimineață, la ora 09:05, pe DJ 175 din Pojorâta, polițiștii au efectuat semnal de oprire unui autoturism marca Audi. La volanul autoturismului a fost identificat C. A., de 26 ani, din Mitocu Dragomirnei. După verificarea în baza de date s-a stabilit că autoturismul face obiectul unui sechestru, conform unui dosar de executare.
Cu ocazia verificării documentelor prezentate, respectiv a permisului de conducere, având suspiciuni cu privire la legalitatea acestuia, existând posibilitatea de a prezenta un document fals, s-a procedat la verificarea în bazele de date ale Poliţiei, ocazie cu care s-a constatat că numitul C. A. nu figurează ca deținător de permis de conducere valid pentru nicio categorie de vehicule. Fiind întrebat, susnumitul declară verbal faptul că a obținut permisul de conducere fals în anul 2017, contra sumei de 200 euro, de la un cetățean ucrainean pe care nu-l cunoaște și că știa că nu are dreptul de a conduce nici o categorie de vehicul pe drumurile publice.
În cauză s-a întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de ,,conducerea unui vehicul fără permis de conducere’’, ,,falsul material în înscrisuri oficiale” și ,,uzul de fals”.