Monday , January 30 2023

Tânăr de 17 ani din Vama, băgat în arest pentru că a furat o mașină

El este acuzat de furt, dar și pentru că a condus autoturismul furat fără a avea permis 

Un tânăr de 17 ani din Vama a fost reținut luni seară pentru că a furat cu două zile în urmă mașina unei femei din comună. Nicoleta B., de 53 de ani, din Vama a reclamat furtul autoturismului marca VW Golf în noaptea de 6 spre 7 decembrie, iar polițiștii, în urma activităților investigativ-informative desfășurate, au identificat autorul furtului în persoana lui Florin B., de 17 ani, din comuna Vama. Băiatul este urmărit penal sub aspectul comiterii infracțiunilor de furt și conducere a unui vehicul fără permis de conducere. În urma probatoriului administrat s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale pentru cele două înfracțiuni, iar tânărul a fost reținut pe o perioadă de 24 de ore, fiind depus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Suceava și urmând a fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung Moldovenesc în vederea luării unei măsuri preventive. (O.S.)

 

Vezi si

Un tânăr din Câmpulung și unul din Rădăuți, prinși în toiul nopții drogați la volan

În ultimele zile polițiștii au acționat pe drumurile publice, pentru prevenirea monitorizarea și fluidizarea traficului …