Thursday , April 25 2024

Tăierea sporului de calculator încinge spiritele în învăţământul sucevean

profesori

Liderul sindical Traian Pădureţ, crede că, oficialii din Ministerul Educaţiei şi de la Inspectoratul Scolar contează pe faptul că o eventuală neavizare a statelor de plată din cauza sporului de calculator va duce la un conflict între profesorii care nu beneficiază de acest drept şi personalul care trebuie să primească aceşti bani. Măsura a fost anunţată în ziua în care era evaluarea naţională, în aşa fel încât să nu poată fi organizate proteste. Totuşi, liderul sindical nu exclude proteste din partea unor beneficiari ai acestui spor şi a spus că are în vedere şi formularea unei plângeri penale, arătând că sporul este legal, câtă vreme nu trece de 15% din salariul de bază

Liderul Sindicatului Pro Educaţia din Suceava, Traian Pădureţ a acuzat, conducerea Ministerului Educaţiei Naţionale că taie sporurile pentru condiţii vătămătoare acordate legal angajaţilor din învăţământ din judeţ şi arată că în aceste condiţii profesorii vor scoate din funcţiune computerele. „Membrii noştri de sindicat care beneficiază de aceste drepturi salariale ameninţă cu neparticiparea la concursurile naţionale. Majoritatea acestora vor informa ISJ Suceava că vor scoate din funcţiune calculatoarele din dotarea unităţilor şcolare şi vor colabora cu ISJ Suceava şi MEN prin telefon, fax şi documente (statistici etc) întocmite manual ca pe vremea comuniştilor”, a declarat Traian Pădureţ, adăugând că se va reveni „la clasicul creion şi vechea riglă”.
Potrivit unui comunicat de presă al Sindicatului Pro Educaţia din Suceava, directorul general al Direcţiei Generale de Buget-Finanţe şi Resurse Umane, Mihai Păunică, şi directorul aceleiaşi direcţii, George Ghelmez, au transmis o adresă către Inspectoratul Scolar Judeţean (ISJ) Suceava prin care solicită informaţii despre legalitatea acordării sporului pentru condiţii vătămătoare angajaţilor din învăţământ. Intrebat dacă se va proceda la formularea unor plângeri penale faţă de cei doi, Traian Pădureţ a spus că, având în vedere o experienţă similiară de câţiva ani în urmă, nu ar opta pentru această variantă pentru că oficialii de la MEN nu au făcut decât să trimită o adresă cu nişte referiri la prevederi legale şi cu o solicitare de a trimite nişte statistici în termen de zece zile.
Pe de altă parte, Traian Pădureţ îi acuză pe cei de la ISJ că, în întâmpinarea celor solicitate de oficialii MEN, au făcut deja demersuri pentru tăierea sporurilor şi într-o manieră pe care a catalogat-o „parşivă”, spunând că nu întâmplător ISJ a transmis, abia marţi dimineaţă, o notă unităţilor şcolare în care informează că acordarea sporului de calculator este ilegală şi că avizarea statelor de plată se va face doar dacă la sporuri de condiţii vătămătoare nu este înscris acest spor. Din punctul de vedere al liderului sindical, s-a amânat pe marţi, când profesorii nu puteau să se ia cunoştinţă pentru că erau la examene, tocmai ca aceştia să nu afle mai devreme şi să apară eventuale proteste.
In aceste condiţii, Traian Pădureţ a spus că nu exclude ca şi sindicatul să facă o plângere penală faţă de cei din conducerea ISJ Suceava. Asta în condiţiile în care deja directorul unei unităţi de învăţământ din Dumbrăveni ia în considerare acest scenariu.
El se întreabă cu ce drept ISJ Suceava nu avizează statele de plată pentru unităţile şcolare care sunt în legalitate. Totodată, nu exclude nici varianta unui calcul destul de perfid şi a unei încercări de a crea disensiuni între salariaţii din învăţământ. Potrivit lui Traian Pădureţ, beneficiarii legali ai sporului de condiţii vătămătoare, impropriu denumit „spor de calculator”, sunt doar câţiva salariaţi dintr-o şcoală, nicidecum toţi. Neavizarea statelor de plată din cauza problemelor cu „sporul de calculator” ar putea conduce, din punctul de vedere al lui Traian Pădureţ, la o revoltă din partea cadrelor didactice care nu beneficiază de acest spor, dar care nici nu pot să ia salariile cuvenite. Numai că, a spus liderul sindical, oficialii contează nu pe o revoltă a profesorilor contra ISJ sau MEN, ci pe un conflict între cei care nu beneficiază de spor şi beneficiari, mai numeroşi fiind cei din prima categorie.
Traian Pădureţ nu a lăsat fără critici nici pe oficialii MEN de la adresa cărora a pornit tot scandalul, spunând despre „perechea Păunică – Ghelmez” că încearcă să mai taie câte ceva din salariile angajaţilor din învăţământ şi susţinând că acest fapt este un semnal de alarmă, deoarece sporul pentru condiţii vătămătoare se mai acordă în trei judeţe – Suceava, Giurgiu şi Ilfov.
Liderul sindical susţine că MEN a constatat că la Suceava nu ajung fondurile pentru plata salariilor pentru o lună, iar în loc să se gândească la o soluţie constructivă a considerat că e mai simplu să mai taie de undeva pentru a mai acoperi nişte găuri.
Traian Pădureţ a mai explicat că în contractul colectiv de muncă unic din învăţământul preuniversitar este prevăzută acordarea unor sporuri pentru anumite condiţii de muncă, iar MEN trebuia să întocmească un regulament de acordare a acestor sporuri în termen de 60 zile de la înregistrarea CCM.
Liderul sindical a mai spus că au fost controale de la Curtea de Conturi, în anii trecuţi şi în rapoarte se semnalau nereguli cu privire la acordarea acestui spor, dar numai legate de cuantum. Astfel, deşi sporul de calculator trebuia să fie 15%, unele şcoli s-au folosit de ambiguităţi legislative şi dădeau sporuri chiar de 30%. Traian Pădureţ a spus că au urmat procese în instanţă, iar lucrurile s-au clarificat, cuantumul de 15% rămânând valabil şi doar ce era peste trebuia returnat ori găsită o modalitate de compensare.
Conform datelor pe care Traian Pădureţ le are, la nivelul judeţului ar trebui să beneficieze circa 450 de persoane angajate în învăţământ de aşa numitul spor de calculator.
El aminteşte că situaţia actuală seamănă cu cea din momentul în care „ministerul portocaliu al lui Funeriu” a călcat în picioare judeţele Suceava şi Botoşani unde salariile se plăteau legal şi că sindicatul intenţionează să depună plângere penală împotriva aceloraşi „Păunică şi Ghelmez, două persoane indispensabile MEN, indiferent de cine este la guvernare”.
„Ceea ce trebuie să înţeleagă colegii noştri este că suntem amăgiţi şi păcăliţi mereu. Actualul ministru, Pricopie, vorbeşte frumos – că doar e profesor de comunicare – invită sindicatele la videoconferinţe pentru a demonstra unora că dialogul social funcţionează. Practic nu au facut nici actualii mai nimic”, mai arată Pădureţ, care menţionează că Legea Educaţiei e modificată „pe ici pe colo”, regulamente care trebuia elaborate la 60 zile după înregistrarea CCM nu sunt gata nici după opt luni şi nici noua lege de salarizare pentru angajaţii din învăţământ nu e finalizată. (Dan PRICOPE)

Vezi si

Trei elevi de la Școala Gimnazială nr. 4 Suceava, premiați la etapa națională a Olimpiadei de Limba și Literatura Română pentru ciclul gimnazial

Olimpiada Națională de Limba și Literatura Română pentru ciclul gimnazial a avut loc în perioada …

One comment

  1. Care spirite.Nu intereseaza pe nimeni aceste sporuri decat pe 2,3 persoane care beneficiaza de ele.
    Sunt laboratoare cu calculatoare unde nu au acces decat pilele direct.Restul predau cu creta la scoli in buricul targului ca acum 100 de ani .