Friday , April 26 2024

Tabără pentru copiii români din regiunea Cernăuți, organizată la Suceava

34 de elevi de etnie română din Cernăuți sunt prezenți în perioada 5 -12 august într-o tabără de creație la Suceava. Tabăra se desfășoară pe ateliere de pictură, meșteșuguri și literatură, iar locațiile de derulare a activităților vor fi Muzeul Satului Bucovinean, Biblioteca „I.G. Sbiera” și Muzeul Bucovinei

 

În perioada 5 – 12 august, în județul Suceava se desfășoară tabăra de creație pentru elevi de etnie română din regiunea Cernăuți – Ucraina. Proiectul respectiv este unul dintre cele 12 evenimente și/sau acțiuni organizate de admi­nistrația județeană suceveană, reunite în cadrul „Lunii Diasporei”. Ca și celelalte 11 acțiuni, și această tabără este organizată de Consiliul Județean Suceava. Totuși, în cadrul acestui proiect este partener și Consiliul Regional Cernăuți, alături de Universitatea „Ştefan cel Mare”, Muzeul Bucovinei, Centrul Cultural Bucovina, Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera” și Inspectoratul Şcolar Județean. 34 de elevi de etnie română din Cernăuți și șase cadre didactice au fost primiți, ieri, la Consiliul Județean de vicepreședintele Marin Gheorghe Niță și de administratorul județului, Irina Vasilciuc. Tabăra se va desfășura pe trei ateliere, și anume pictură, meșteșuguri și literatură, iar locațiile de derulare a activităților vor fi Muzeul Satului Bucovinean, Biblioteca „I.G. Sbiera” și Muzeul Bucovinei. De atelierul de literatură se va ocupa Ovidiu Vintilă, de cel de meșteșuguri Eutania Rusu, iar de atelierul de pictură Mihai Pânzaru PIM. (D.P.)

Vezi si

Amenzi de peste 40.000 de lei aplicate de polițiști într-o acțiune BLOCADA organizată în Siret

Marți, 23 aprilie, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Siret  au organizat pe raza de competență …

One comment

  1. dați-vă demisia

    Am cautat o carte românească la mai multe librării în Cernauți și nu am gasit!
    Oare ce fac românii din Cernauți!?

    In mod arbitrar, Ucraina deține următoarele teritorii românești: patru cincimi din Maramureșul istoric (ținuturile Apsei de Sus si de Jos, Barjavei, Izvoa-rele Tisei), nordul Bucovinei istorice, Bugeacul (Ismail, Cetatea Alba), Insula Șerpilor, cu toate dăruite lor de foștii so-vietici.