Sunday , September 19 2021

Tabără pentru copii și părinți, organizată de DGASPC Suceava și Fundația HHC Romania

În cadrul parteneriatului dintre Fundația Hope and Homes for Children Romania și Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Suceava, a fost organizată, în perioada 28-30 iulie, la Cacica, Tabăra pentru copii și părinți, din comunitate, (din diverse localități ale județului Suceava). În cadrul acestei tabere au participat 21 de copii cu vârste între 1 an și 17 ani și 7  părinți, anume 6 familii.

”Scopul acestei acțiuni, finanțate de PEPCO România, îl reprezintă stimularea educației și prevenirea abandonului școlar, iar, adiacent acestui scop, se lucrează pe întărirea relației dintre părinți și copii, capacitarea părinților în actul educativ și înlesnirea dialogului și comunicării dintre părinți și copii, mai ales în cazul familiilor monoparentale. Aducem mulțumiri HHC România și PEPCO România pentru implicare și pentru sprijin în astfel de acțiuni care aduc un strop de bine în viața celor care au nevoie de ajutor”, au transmis reprezentanții DGASPC Suceava.

Specialiștii din cadrul HHC România și din cadrul Serviciului Intervenție în Regim de Urgență din cadrul DGASPC Suceava au inițiat activități de conștientizare și dezvoltare personală atât a copiilor, cât și a părinților, jocuri de rol precum și activități de relaxare, socializare care să ofere sentimentul unei vacanțe binemeritate pentru participanți. (O. N.)

Vezi si

Ministrul de Interne: Incidentul de la Suceava, de neînţeles; cei care exploatau masa lemnoasă acolo o făceau legal

Ministrul de Interne, Lucian Bode, apreciază că incidentul de la Suceava, unde doi jurnalişti şi …