Friday , March 29 2024

Sute de suceveni au participat, în duminica Paştelui, la spectacolul din Parcul Central al oraşului

manifestare in parc 2

Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Suceava, ­Gheorghe Flutur, a împărţit ouă roşii copiilor prezenţi, duminică, 8 aprilie, la prânz, în Parcul Central. La orele prânzului, în locaţia respectivă, a avut loc un spectacol de Paşti la care Gheorghe Flu­tur a venit cu un coş cu ouă încondeiate, unul fiind cu sigla Centenarului Unirii Bucovinei cu Tara. De altfel, spectacolul face parte dintre evenimentele incluse în ca­drul programului „Bucovina 100” al CJ Suceava prin care se sărbătoreşte Marea Unire de la 1918. Dintre oficia­lităţile prezente la spectacol menţionăm pe primarul de Suceava, Ion Lungu, admi­nistratorul public al Judeţului Suceava, Irina Vasilciuc şi vicepreşedintele CJ Suceava, Gheorghe Niţă. Oficiile de gazdă a evenimentului le-a fă­cut Casian Balabasciuc.manifestare in parc 3

În debutul spectacolului a avut loc, însă, o slujbă religioa­să oficiată de doi preoţi creştin-ortodocşi din muni­ci­piul Suceava. Copiii care se aflau atunci în parc au fost mai mult atraşi de poneii care transportau o mini-trăsură cu ouă roşii, iepuri, miei sau iezi.manifestare in parc 1

În ce priveşte spectacolul de Paşte, acesta a inclus de­monstraţii de toacă, dar şi cântece intepretate de coruri din judeţ. Pe scenă a evoluat în debut corul bărbătesc din Bosanci, dar şi Ansamblul de copii şi tineri „Balada Buco­vinei” din Suceava, Gru­pul vocal „Dor de la Humor” şi două coruri din comuna Mitocu Dragomirnei: Grupul vo­cal „Fiii Mitocului” şi Co­rul parohial „Naşterea Maicii Domnului”. Nu au lipsit însă şi cei care se pricep să cânte la toacă, fiind grupuri din dierse localităţi din judeţ, de la Mitocu Dragomirnei la Bog­dăneşti şi de la Dum­brăveni şi Rotunda la Marginea, tocaşii de la Mitocu Dra­gomirnei. (D.P.)

 

Vezi si

 Centrul de Transfer Tehnologic în Industry 4.0 și Smart Destinations al USV  a fost acreditat de Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării

În cadrul Centrului USV și al Parcului Științific și Tehnologic vor fi dezvoltate activități variate, …

One comment

  1. Bine macar ca parcul din centru nu e inchis ca cel inaugurat in toamna de dl Lungu deja intra in reparatie cu termen pina 1 mai , jalee . Dl Lungu piatra funerara din fata prefecturi a expirat sau trebuie casata (la nici doi ani) sau trebuie pavele