Friday , March 29 2024

Sute de șoferi testați cu etilotestul și amenzi în valoare de 84.920 de lei aplicate de polițiștii suceveni în minivacanța de Sfânta Maria

Luni, 15 august, în intervalul orar 09.00-24.00, la nivelul Poliției Municipiului Suceava – Secția 9 Poliție Rurală Şcheia s-a organizat o acțiune în sistem integrat, în cooperare cu Inspectoratul de Jandarmi Județean „Bogdan Vodă” Suceava și Poliția Locală Şcheia, cu ocazia sărbătorii religioase „Adormirea Maicii Domnului”, în vederea îmbunătățirii climatului de ordine și siguranță publică și diminuării riscului rutier, ocazie cu care au fost controlate 123 de autovehicule, legitimate 150 de persoane și efectuate 119 testări cu aparatul etilotest. În cadrul acțiunii polițiștii au aplicat 11 sancțiuni contravenționale în valoare de 9.915 de lei, au reținut în vederea suspendării 3 permise de conducere, au retras 2 certificate de înmatriculare și au constatat 1 infracțiune la regimul rutier.

De asemenea, în perioada 12-15 august 2022, Serviciul Rutier Suceava împreună cu formațiunile de profil din județ, au organizat acțiuni tematice pe linia depistării conducătorilor auto ce conduc autovehicule publice sub influența băuturilor alcoolice,  ocazie cu care au fost efectuate 759 de testări cu aparatul etilotest și aplicate 152 de sancțiuni contravenționale în valoare de 61.770 lei. În cadrul acțiunii polițiștii au reținut în vederea suspendării 17 permise de conducere, au retras 10 certificate de înmatriculare și au constatat 31 infracțiuni.

În perioada 13-14 august 2022 Serviciul de Investigații Criminale a organizat o acțiune pe linia prevenirii faptelor antisociale din zona barurilor și discotecilor, ocazie cu care au fost legitimate 101 de persoane și aplicate 28 de sancțiuni contravenționale în valoare de 13.235 de lei. În cadrul acțiunii polițiștii au efectuat 24 de testări cu aparatul etilotest, au reținut în vederea suspendării 1 permis de conducere și au retras 6 certificate de înmatriculare.

Vezi si

Femeie de 82 de ani, internată la Neurochirurgie după ce a fost lovită în cap de un panou publicitar, la Gura Humorului

O femeie de 82 de ani a ajuns în cursul dimineții de vineri la UPU …