Saturday , April 20 2024

Sute de elevi s-au înscris la cursurile organizate de Centrul Județean de Excelență Suceava

O a doua etapă de înscrieri are loc pentru completarea locurilor rămase vacante.

Centrul Județean de Excelență Suceava a înregistrat în perioada de înscrieri cereri din partea a 454 de elevi și peste 40 de cadre didactice care își doresc să participe la cursurile de pregătire pentru performanță, organizate pe discipline de studiu și domenii, în anul școlar 2022-2023.

Dintre elevi, 118 doresc să urmeze cursuri de pregătire pentru performanță la disciplina limba și literatura română, 197 la matematică, 41 la chimie, 28 biologie, 64 fizică și 11 la astronomie și astrofizică. ”Pentru cele două proiecte lansate spre desfășurare în acest an la Centrul de Excelență ( Psihologie pentru examene și Clubul de debate – logica în activități de dezbatere și argumentare) au fost ocupate toate locurile disponibile ( 82 locuri) și au fost constituite complet echipele de cadre didactice. Cu toate acestea, există încă grupe la care locurile nu au fost ocupate decât parțial, fapt pentru care lansăm o a doua etapă de înscrieri pentru elevii ce doresc să studieze în cadrul centrului”, a informat directorul CeX Suceava, prof. Gabriela Scutaru (foto).

Astfel, în vederea completării locurilor rămase libere în  grupe  de pregătire pentru performanță din cadrul CEx Suceava se prelungește perioada de înscriere la următoarele discipline: Limba și literatura română, clasa a XII-a – 13 locuri; Matematică, clasele XI-XII – 10 locuri; Chimie, clasa a IX-a – 11 locuri și clasa a XII-a – 15 locuri; Biologie, clasa a X-a – 10 locuri și clasa a XI-a – 50 locuri; Fizică, clasele XI-XII –  13 locuri, Astronomie și astrofizică – 9 locuri.

Dosarele sau cererile de înscriere, după caz, se depun în intervalul 6-14 octombrie. Conditiile de înscriere, precum și documentele necesare se regăsesc pe site-ul Centrului Județean de Excelență Suceava – https://www.cexsv.ro. (O. NUȚU)

Vezi si

ADU și-a lansat candidații la fucția de primar al Sucevei și președinte al Consiliului Județean

Alianța Dreapta Unită (ADU) Suceava a lansat oficial, la o ceremonie care a avut loc …