Wednesday , November 30 2022

Suplimentări de posturi la Spitalul Județean și alocări de fonduri la ISU, aprobate în ședința CJ Suceava

S-a aprobat înființarea unui număr de 51 de posturi de specialitate, printre care 3 posturi de medic specialist și 5 posturi de asistent medical la Secția Boli Infecțioase, 2 posturi de medic specialist la Secția Pneumologie, un post de medic specialist, 10 posturi de asistent medical si 10 posturi de infirmieră la Secția ATI, 4 posturi de biolog la Laboratorul testare SARS-CoV-2. „Am primit aviz favorabil de la Ministerul Sănătății, urmând ca Laboratorul de medicină nucleară să devină funcțional după obținerea autorizației sanitare de funcționare din partea Direcției de Sănătate Publică Suceava și a autorizației din partea Comisiei Naționale pentru Controlul Activităților Nucleare  

Marți, 14 aprilie, în ședința extraordinară a Consiliului Județean Suceava, convocată de îndată, au fost aprobate mai multe proiecte de hotărâri prin care administrația județeană suceveană vine în sprijinul Spitalului Județean de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava și al Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Bucovina” al Județului Suceava.

Astfel, în contextul deficitului de personal medical generat de epidemia COVID-19,  după analiza avută împreună cu conducerea militară a Spitalul Județean de Urgență Suceava, a fost supus votului consilierilor județeni și s-a aprobat înființarea unui număr de 51 de posturi de specialitate, printre care 3 posturi de medic specialist și 5 posturi de asistent medical la Secția boli infecțioase, 2 posturi de medic specialist la Secția pneumologie, un post de medic specialist, 10 posturi de asistent medical si 10 posturi de infirmieră la Secția ATI, 4 posturi de biolog la laboratorul testare SARS-CoV-2.

Potrivit unei informări a Consiliului Județean Suceava, în aceeași ședință convocată de președintele Gheorghe Flutur și ținută online, s-a aprobat completarea structurii Spitalului Județean de Urgență Suceava prin înființarea Laboratorului de medicină nucleară. „Am primit aviz favorabil de la Ministerul Sănătății, urmând ca laboratorul să devină funcțional după obținerea autorizației sanitare de funcționare din partea Direcției de Sănătate Publică Suceava și a autorizației din partea Comisiei Naționale pentru Controlul Activităților Nucleare. Totodată, s-a aprobat alocarea sumei de 101.150 lei în vederea dotării ISU Suceava cu un număr de 5 sisteme automate de nebulizare pentru dezinfecția aeroflorei din ambulanțe, respectiv decontaminarea suprafețelor și a aparaturii din dotarea acestora”, a precizat Gheorghe Flutur. (D.P.)

 

Vezi si

Un bărbat de 54 de ani a ajuns în stare gravă la spital după ce a căzut de pe un garaj

Pacientul a fost internat în secția de Neurochirurgie a Spitalului Județean  Un bărbat în vârstă …

No comments

  1. Bai Flutur, ce ar trebui facut ca sa intelegi? Cel mai important este TESTAREA! Aici trebuia umblat prima data. Oameni nu ai sa gasesti evident, ca nimeni nu vine sa se angajeze la un DICTATOR ca tine si RAMBU. Asa ca mai bine TESTEZI, prevenind astfel raspandirea.
    Suntem in SAPTAMANA MARE. Prin urmare nu spun mai multe.

  2. Auzi Fluturaș dar cu demiterea lui Râmbu cum a rămas? Nu trebuia făcută în plenul CJ? Sau ai “uitat” să o treci pe ordinea de zi? Mai aveți de făcut niște achiziții directe la spital de la firme “liberale”?