“Suntem datori sa-L slavim pe Dumnezeu si sa traim în pace unii cu ceilalti, întru bunavoire”

“Iar când a venit plinirea vremii, Dumnezeu a trimis pe Fiul S\u, n\scut din femeie… ca s\ dobândim înfierea”
Omul, chip al lui Dumnezeu, nu poate tr\i departe de Dumnezeu, f\r\ Dumnezeu. Dumnezeu este prezent în tot locul, dup\ cum m\rturise[te psalmistul David: „Unde m\ voi duce de la Duhul T\u [i de la fa]a Ta unde voi fugi? De m\ voi sui în cer, Tu acolo e[ti. De m\ voi coborî în iad, de fa]\ e[ti. De voi lua aripile mele de diminea]\ [i de m\ voi a[eza la marginea m\rii [i acolo mâna Ta m\ va pov\]ui [i m\ va ]ine dreapta Ta” (Psalm. 138, 7-10).
P\catul îl împinge pe om s\ se ascund\ de Dumnezeu, a[a cum a f\cut Adam în rai, dup\ ce a p\c\tuit neascultând de porunca lui Dumnezeu de a nu mânca din pomul oprit, „pomul din mijlocul raiului” (Facere 3,3); omul biruit de p\cat tot mai mult se îndep\rteaz\ de Dumnezeu, de împlinirea poruncilor lui Dumnezeu; p\catul aduce moarte (Romani 6,23), moartea sufletului. Con[tiin]a omului ajuns în aceast\ stare sufleteasc\, nu înceteaz\ s\-i strige tot mai mult s\ se întoarc\ la Dumnezeu, cerând lui Dumnezeu desc\tu[area de înf\[ur\turile p\catelor care lesne înf\[oar\ pe om.
Oamenii din Vechiul Testament afla]i sub povara p\catului înstr\in\rii de poruncile lui Dumnezeu nu mai puteau suporta aceast\ stare sufleteasc\ ajuns\ la marginea r\bd\rii; sim]eau, erau pe deplin încredin]a]i c\ via]a nu poate fi tr\it\ f\r\ leg\tura sufleteasc\ cu Dumnezeu [i, ca urmare, cereau, strigând din adâncul sufletului lor, ajutorul lui Dumnezeu; cereau lui Dumnezeu s\ se apropie de ei, s\-i elibereze din robia p\catelor. Aceasta trebuie s\ în]elegem prin cuvintele „plinirea vremii”. Oamenii c\utau pe Dumnezeu precum „cerbul izvoarele apelor” (Psalm 41,1). Proorocul Isaia ne-o spune foarte limpede: „Am ajuns ca unii peste care Tu de mult\ vreme nu mai st\pâne[ti [i care nu mai sunt chema]i cu numele T\u. Dac\ ai rupe cerurile [i Te-ai pogorî, mun]ii s-ar cutremura” (Isaia 63,19).
La acest soroc de criz\ sufleteasc\ a lumii din Vechiul Testament, numit „plinirea vremii”, Dumnezeu a trimis în lume pe Fiul S\u, Domnul nostru Iisus Hristos, ca s\ r\scumpere pe oameni din robia p\catelor „sco]ându-i de sub puterea întunericului [i str\mutându-i în împ\r\]ia Fiului iubirii Sale” (Coloseni 1, 13), „dându-le putere ca s\ se fac\ fii ai lui Dumnezeu” (Ioan 1,12).
Fiul lui Dumnezeu, ca om, S-a n\scut într-o pe[ter\, în pe[tera din Betleem, a fost înf\[at în scutece s\r\c\cioase [i culcat într-o iesle, în ieslea animalelor ad\postite în acea pe[ter\. Pe cât de smerit [i s\r\c\cios a fost s\la[ul (ad\postul) în care Fiul lui Dumnezeu S-a n\scut în trup, pe atât de m\re] [i dumnezeiesc a fost spa]iul, bolta cerului de deasupra pe[terii din Betleem luminat\ de „slava lui Dumnezeu”. „Mul]ime de oaste cereasc\ l\uda pe Dumnezeu zicând: Slav\ întru cei de sus lui Dumnezeu [i pe p\mânt pace, între oameni bun\voire” (Luca 2,13-14).
Aceste cuvinte cântate de corul îngerilor, pentru noi, oamenii, înseamn\ chem\ri adresate nou\ de Dumnezeu, [i anume: în via]a noastr\ p\mânteasc\ suntem datori s\-L sl\vim pe Dumnezeu [i s\ tr\im în pace unii cu ceilal]i, întru bun\voire, pentru ca în acest fel s\ ne facem cu adev\rat fii ai lui Dumnezeu, a[a cum ne-a înv\]at Mântuitorul pe Muntele Fericirilor (Matei 5,9).
S\ tr\im în pace cu cei de lâng\ noi, cu cei din sânul familiei noastre, cu cei din localitatea în care tr\im – sate sau ora[e, cu cei cu care împreun\ lucr\m, c\l\torim, ne rug\m; împreun\ s\ ne bucur\m, împreun\ s\ ne întrist\m; în necazuri s\ ne ajut\m; s\ ne cerem iertare [i s\ d\m iertare unii altora. Toate acestea s\ le facem, cum spune Sfântul Apostol Pavel, „pe cât st\ în puterea noastr\…”(Romani 12, 18).
S\-L sl\vim pe Dumnezeu [i s\-I mul]umim pentru tot binele de care ne bucur\m, [tiind c\ „Toat\ darea cea bun\ [i tot darul des\vâr[it de sus este, pogorându-se de la P\rintele luminilor…” (Iacov 1,17); s\ nu ne f\lim unul cu altul împotriva celuilalt, dup\ cum spune Sfântul Apostol Pavel: „[i ce ai pe care s\ nu-l fi primit? Iar dac\ l-ai primit, de ce te f\le[ti, ca [i cum nu l-ai fi primit?” (I Corinteni 4,7); „…Nu poate omul s\ ia nimic, dac\ nu i s-a dat lui din cer” (Ioan 3,27).
S\-L sl\vim pe Dumnezeu, s\-I mul]umim [i s\ ne bucur\m chiar [i în necazuri, [tiind c\ necazurile sau încerc\rile din via]a noastr\ p\mânteasc\ sunt cercet\ri ale lui Dumnezeu pentru îndreptarea noastr\. S\-l ascult\m pe Sfântul Apostol Pavel, vorbindu-ne despre necazuri: „…Ne l\ud\m [i în suferin]e, bine [tiind c\ suferin]a aduce r\bdare, [i r\bdarea încercare, [i încercarea n\dejde, iar n\dejdea nu ru[ineaz\, pentru c\ iubirea lui Dumnezeu s-a v\rsat în inimile noastre prin Duhul Sfânt Cel d\ruit nou\” (Romani 5,3-5). Omul cuprins de necazuri se întoarce mai u[or la Dumnezeu. Necazurile sunt crucea vie]ii noastre cre[tine[ti. Mântuitorul ne înt\re[te în acest sens spunându-ne : „…Dac\ M-au prigonit pe Mine [i pe voi v\ vor prigoni…”(Ioan 15,20), iar Sfîntul Apostol Pavel scrie: „…Prin multe suferin]e trebuie s\ intr\m în împ\r\]ia lui Dumnezeu” (Faptele Apostolilor 14,22). Povara necazurilor o purt\m cu ajutorul lui Dumnezeu: „Toate le pot în Hristos, Cel ce m\ înt\re[te” (Filipeni 4,13).
Dumnezeu – Cuvântul, Domnul nostru Iisus Hristos n\scut în pe[tera din Betleem, „întru ale Sale a venit, dar ai S\i nu L-au primit. [i celor câ]i L-au primit, care cred în numele Lui, le-a dat putere ca s\ se fac\ fii ai lui Dumnezeu” (Ioan 1, 11-12). Irod nu l-a primit, ba a c\utat chiar s\-L ucid\ la vârsta prunciei. C\rturarii [i fariseii au cerut lui Pilat  s\-L condamne la moarte dup\ ce L-au batjocorit. Împ\ra]ii Nero, Diocle]ian [i al]ii asemenea lor nu numai c\ nu L-au primit, din contr\, i-au prigonit [i i-au omorât pe cei care L-au primit, adic\ pe cre[tini. Dar „…Dumnezeu nu se las\ batjocorit”, spune Sfântul Apostol Pavel (Galateni 6,7). Astfel cuvintele Evangheliei au fost primite nu numai de oamenii din p\r]ile ]\rii Sfinte, ci [i de cei din alte p\r]i ale p\mântului, inclusiv cei din Europa. Ace[tia au creat o cultur\ ale c\rei r\d\cini sunt cre[tine. Oamenii, o parte din ei, cu timpul,  treptat – treptat, c\l\uzi]i numai de puterea min]ii, s-au înstr\inat îns\ de înv\]\tura [i morala Evangheliei [i o dat\ cu aceasta s-au înstr\inat [i de cultura cu r\d\cini cre[tine, încât ast\zi ace[ti oameni pl\nuiesc [i se silesc s\ realizeze o uniformizare, o globalizare a lumii europene, mai mult, o comunitate uman\ f\r\ Dumnezeu. Aceasta a vrut s\ fac\ în trecutul nu prea îndep\rtat [i Stalin sub stindardul ideologiei comuniste – atee, dar, cum [tim, nu a reu[it, a pierit a[a cum au pierit [i Nero, Diocle]ian [i al]ii ca ei.
Acest plan diabolic îngrijoreaz\ ast\zi tot mai mult pe to]i cei care ne str\duim s\ tr\im c\l\uzi]i de înv\]\tura [i morala cre[tin\, respectând valorile culturii cu r\d\cini cre[tine, contribuind la p\strarea [i îmbog\]irea lor. Aceast\ îngrijorare se risipe[te din sufletele noastre, dac\ lu\m aminte la cuvintele Mântuitorului: „Por]ile iadului nu vor birui Biserica Mea” (Mat 16, 18).
Într-adev\r, fiii Bisericii noastre r\mân mai departe statornici în tr\irea [i m\rturisirea credin]ei noastre str\mo[e[ti temeluit\ pe cuvintele Sfintei Evanghelii rostite de Cel n\scut în pe[tera din Betleem, r\mân în credin]a cea vie împletit\ cu dragoste lucr\toare a faptelor de ajutorare a „fra]ilor prea mici ai Mântuitorului nostru Iisus Hristos” afla]i în diferite strâmtor\ri de ordin material sau sufletesc.
Ajutorul pe care cre[tinii no[tri „de la vl\dic\ pân\ la opinc\”, dup\ cum gl\suie[te  proverbul nostru popular, adic\ credincio[ii parohiilor  împreun\ cu p\storii lor duhovnice[ti din cuprinsul Arhiepiscopiei noastre au venit cu toat\ d\ruirea sufleteasc\ în ajutorul celor sinistra]i construindu-le case noi [i ajutându-i cu îmbr\c\minte, alimente [i bani. Ba mai mult, au ajutat pe cei sinistra]i [i credincio[ii cu preo]ii [i vl\dicii lor [i din alte eparhii din cuprinsul sfintei noastre Patriarhii. Aceste fapte de întrajutorare au adus în casele celor sinistra]i un spor de bucurie cre[tineasc\, bucurie care se va ad\uga la cea a sfintelor s\rb\tori ale Na[terii [i  Botezului Domnului. Acestei bucurii m\ al\tur [i eu, ca p\rinte duhovnicesc, aducând mul]umiri lui Dumnezeu [i recuno[tin]\ celor care au ajutat pe cei încerca]i de puhoaiele apelor, rugând pe Bunul Dumnezeu s\ reverse peste noi, to]i, bucuria mântuirii.
Anul Nou s\-l tr\im cu pace [i bun\voire între noi, oamenii!
~nalt Prea Sfin]itul Pimen, Arhiepiscop al Sucevei [i R\d\u]ilor