Friday , April 19 2024

Sucevenii sunt rugați să doneze sânge pentru cei trei tineri răniți grav în accidentul petrecut luni la Ilișești

Pacienții sunt internați în stare gravă la secția de Ortopedie-Traumatologi Suceava și au nevoie de sânge

Familiile celor trei tineri răniți grav în accidentul petrecut luni, între localitățile Ilișești și Stroiești, au nevoie de sânge iar familiile acestora au început o campanie umanitară de donare de sânge, pe rețele de socializare, în încercarea disperată de a-i salva. ”Este nevoie urgentă de sânge pentru trei tineri internați la secția de Ortopedie a Spitalului Județean Suceava. Spuneți că donați pentru Ciprian Doboș, Denisa Pavel și Adelina Hristache”, este mesajul transmis de familiile acestora.

Cei trei pacienți sunt internați la spitalul sucevean, secția de Ortopedie-Traumatologie, în stare gravă, fiind diagnosticați cu multiple traumatisme, având nevoie de intervenții chirurgicale. (C.R.)

Vezi si

Adăpost de animale incendiat intenționat la Marginea (FOTO, VIDEO)

Pompierii militari ai Detașamentului Rădăuți, împreună cu lucrătorii Serviciilor voluntare pentru situații de urgență Marginea …