Thursday , April 25 2024

Sucevenii, invitați să participe la evenimentele organizate la împlinirea a 635 de ani de la atestarea Cetății. Primarul speră să fie un weekend fără ninsoare

Sucevenii sunt invitați să participe în număr cât mai mare la evenimentele care vor avea loc în weekend cu prilejul aniversării a 635 de ani de la prima atestare documentară a Cetății de Scaun! Primarul Ion Lungu a reiterat această invitație, făcând apel – poate de o manieră sentimentală, ar considera unii – și la trecutul istoric al orașului în speranța că va atinge o cordă sensibilă a unui anumit segment de public. „Mi se pare corect să respectăm istoria, cultura, tradiția orașului nostru. 635 de ani de atestare documentară”, a spus Ion Lungu. Cu toate acestea primarul Ion Lungu a explicat, în conferința de presă de miercuri, 8 februarie, nu doar de ce contează pe participarea sucevenilor, ci și faptul că ia în calcul și eventuale capricii ale vremii. Ba mai mult, edilul părea că ar fi oarecum resemnat cu faptul că va fi ger, poate doar zăpadă să nu fie. „Asta este! Dacă am avut – nu știu! – neșansă ca să avem atestarea documentară iarna”, a declarat Ion Lungu.

Ce evenimente vor fi organizate și când, am precizat zilele trecute cu diverse ocazii – concerte cu Alexandra Cuza, Iuliana Beregoi, Horia Brenciuc, Carlas Dream, focuri de artificii – însă primarul Ion Lungu a ținut nu doar să le anunțe oficial, ci și să puncteze câteva aspecte pe care le-a considerat utile, îndeosebi să îl menționeze pe domnitorul Petru Mușat, considerat „eroul acestor evenimente” care a mutat capitala de la Siret la Suceava.

În mod oarecum surprinzător, o dispută mai veche pare să fie adusă în prim plan din nou; dacă data de 10 februarie 1388 este doar atestarea documentară a Cetății de Scaun a Sucevei sau și a orașului. Punctul de vedere al edilului l-am relatat în cele ce urmează. „Am văzut un punct de vedere cu care nu sunt de acord. Am văzut că domnul Emil Ursu – pe care, de altfel, îl respect și el știe că îl respect – a spus, ieri, la un post de radio, că nu e atestarea documentară a orașului. Eu am aici un document oficial al Universității în care (se menționează) că atestarea documentară este pe 10 februarie … Îl respect pe Emil Ursu, el știe acest lucru, dar totuși nu pot pune în balanță o persoană fizică cu o instituție”, a declarat Ion Lungu, prezentând în conferință un act de pe site-ul USV. Data de 10 februarie 1388 este prima atestare documentară a Cetății de Scaun – fiind vorba de un act de împrumut dat regelui Poloniei de către domnitorul Moldovei de la acea vreme, Petru Mușat – iar data de 18 august 1388 este prima atestare documentară a târgului Sucevei – un act emis de catolicosul armenilor, Theodoros II, potrivit căruia armenii din Suceava (Ciciov) și Siret (Sirat) sunt supuși jurisdicției scaunului episcopal de la Lvov. În opinia lui Ion Lungu – care remarcă și faptul că Emil Ursu nu a mai manifestat public această opinie la precedentele evenimente care au marcat atestarea documentară a Cetății de Scaun – ideea lui Emil Ursu de a fi tot în august serbată atestarea documentară a Sucevei poate fi explicată prin aceea că s-ar lega de Festivalul de Artă Medievală, dar primarul consideră că trebuie să se țină cont de data istorică de 10 februarie, chiar dacă uneori condițiile meteo sunt capricioase, în orice caz nu atât de avantajoase precum ar fi în august. (Dan PRICOPE)

Vezi si

Lungu: „Suceava putea arde deșeurile la Bioenergy, dar s-a negociat prost aquis-ul comunitar. Ministerul Mediului să se grăbească”

Primarul municipiului Suceava, Ion Lungu, a reiterat proiectul său de a valorifica deșeurile menajere – …