Thursday , September 23 2021

Suceveni cu adeverințe COVID false, prinși pe aeroportul din Iași la sosirea din Anglia

Poliţiştii de frontieră de la Aeroportul Iaşi și medicii de la Direcţia de Sănătate Publică au descoperit 12 persoane din judeţele Suceava, Botoşani, Neamţ, Iaşi şi Vaslui care s-au întors din Anglia cu adeverinţe false, purtând însemnele autorităţilor engleze, din care rezulta au avut COVID, pentru a scăpa de carantină la întoarcerea în țară. Pentru acest tip de infracțiune, ei pot primi până la 3 ani de închisoare.

Cei 12 au fost depistați joi dimineață, în Punctul de Trecere a Frontierei Aeroport Iași, când s-au prezentat pentru formalităţile de intrare în țară. Ei veniseră cu un avion în care se aflau 227 de pasageri, pe ruta Londra-Iaşi, potrivit unui comunicat al Poliției de Frontieră.

“Pe timpul verificărilor au fost depistaţi 12 cetățeni români, cu vârste cuprinse între 25 şi 40 de ani, domiciliaţi pe raza judeţelor Suceava, Botoşani, Neamţ, Iaşi şi Vaslui, care au prezentat adeverințe ce purtau însemnele autorităților engleze, din care rezultă că au avut și s-au vindecat de SARS CoV-2, documente ce s-au dovedit a fi false”, se precizează în comunicat.

Potrivit poliției, “persoanele în cauză au declarat că au procurat documentele prezentate prin intermediul unor persoane, ale căror date nu le cunosc, plătind fiecare suma de 30 de lire, cu scopul de a nu fi luată faţă de ei măsura carantinării când revin în România din Marea Britanie”.

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată şi uz de fals. Falsul și uzul de fals cu privire la aceste tipuri de documente constituie infracțiune și se poate pedepsi cu închisoare de până la 3 ani, se mai arată în comunicat.

Vezi si

Centrul de vaccinare de la Shopping City se închide de la 1 octombrie. Se redeschide cel de la Colegiul „Ștefan cel Mare”

Centrul de vaccinare drive thru de la Shopping City se va închide de la 1 …