Friday , March 29 2024

Suceveanul Stefan Mandachi a construit primul metru de autostradă din Moldova

Acesta va fi inaugurat pe data de 15 martie, la ora 15.00. In acest mod, omul de afaceri vrea să tragă un semnal de alarrmă asupra faptului că în Moldova nu există autostradă. Tot atunci, în semn de protest, va sista activitatea în toate societăţile pe care le deţine, pentru 15 minute

Suceveanul Stefan Mandachi, cunoscut om de afaceri, a anunţat ieri, în cadrul unei conferinţe de presă, că a construit un metru de autostradă în judeţul Suceava, undeva între localităţile Putna și Voroneţ. Acesta a completat că lucrările au durat o singură zi și a muncit o echipă formată din  17 muncitori, pentru a atrage atenţia asupra faptului că în Moldova nu există nici măcar un kilometru de autostradă. „Este un gest cât se poate de serios, cu moartea de pe șosele nu se glumește. Am printat milioane de afișe în care mi-am strigat disperarea cu privire la potecile noastre din Moldova. Am creat puţină vâlvă la început apoi lucrurile s-au domolit și românii își reintră încet dar sigur în zona molcomă de confort. Practic, am demonstrat că în șapte ore se face un metru de autostradă. Dacă există voinţă și bani, chiar și un singur om poate face o autostradă fără nicio problemă. România are bani. Chiar și pentru două autostrăzi, dar ni se spune să  stăm liniștiţi că, până în 2027, o să avem autostradă. Mi se pare absurd să mai treacă încă o generaţie, iar noi să continuăm să pierdem ani din viaţă la volan. Nu vreau ca demersul meu să fie catalogat drept un semnal de alarmă pentru că, semnalul a fost dat deja de morţii nevinovaţi pe șosele. Prin acest manifest mă expun total și îmi asum consecinţele” a susţinut Stefan Mandachi. „Suntem singura provincie istorică din Romania cu zero kilometri de autostradă după aproape 30 de ani de la Revoluţie. Am fost astfel condamnaţi la izolare economică și foarte mulţi oameni și-au pierdut vieţile în traficul din nord-estul ţării din cauza lipsei drumurilor decente. Sunt mirat că această zonă de graniţă a Uniunii Europene a fost uitată, neglijată și sfidată. Este momentul ca aceste lucruri să se schimbe iar acţiunile mele din ultimele luni susţin cu tărie această necesitate”, a completat Stefan Mandachi, în cadrul conferinţei de presă.

În semn de protest faţă de autorităţi, Stefan Mandachi va suspenda activitatea în toate afacerile pe care le are timp de 15 minute, pe data de 15 martie, la ora 15.00. Tot atunci se va inaugura și primul metru de autostradă, pentru construcţia căruia au fost folosite un escavator cu gheară pe roţi, un escavator tip macara cu șenile, un buldozer tasator, două camioane cu remorcă, un camion cu betonieră, două microbuze, o vola, șase lopeţi, două dreptare, două drujbe, patru ciocane, 4.17 metri cubi de beton, 36 de metri pătraţi de plasă de fier, un kilogram de cuie, trei kilograme de vopsea, 36 metri cubi de balastru, opt metri liniari de ţeavă rectangulară de fier 10 cm x 10 cm grosime pentru parapeţii de protecţie șosea și 12 metri liniari de ţeavă rectangulară de fier 10 cm x 10 cm grosime pentru susţinerea afișajelor și indicatoarelor rutiere. Valoarea totală a lucrărilor a fost de 4.500 de euro, sumă suportată integral de către Stefan Mandachi. (Cristina RUSTI)

Vezi si

 Bărbat din Dornișoara, amendat cu 5.000 de lei pentru că a fost prins transportând fără acte lemn de foc de  1.300 de lei

Miercuri, la ora 18:00, lucrătorii de poliție din cadrul SPR 15 Vatra Dornei, împreună cu …

3 comments

  1. Bravo domnule Mandachi, cu numai 4500 euro, cât a costat 1m de autostrada, ți-ai făcut o reclama extraordinara restaurantelor tale, în toată mass media națională! Asa se conduce o afacere de succes!

  2. De admirat! E singurul demers concret de dezvoltare regionala din ultimii 30 de ani.

  3. Lectie de viata! Bravo! Respect