Sunday , April 28 2024

Suceveanul Marcel Șerbuc, acuzat că a ucis o fată de 12 ani la București, trimis în judecată. Familia copilului cere daune de 200.000 de euro

Marcel Şerbuc, bărbatul din satul Sf. Ilie, comuna Șcheia, acuzat că a ucis o fată de 12 ani din București şi i-a ascuns cadavrul în lada unei canapele, a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat.

Parchetul nu a anunţat trimiterea în judecată, însă dosarul apare înregistrat pe rolul Tribunalului Bucureşti în data de 4 octombrie, relatează Agerpres.

Trei membri ai familiei fetei, printre care Monica Simona Iftimovici (mama copilei şi concubina lui Şerbuc), s-au constituit părţi civile în dosar şi solicită daune de 200.000 de euro.

”Criminalul fetiţei de 12 ani, Marcel Şerbuc, a fost trimis în judecată pentru omor calificat şi tâlhărie. Îl aşteaptă închisoarea de cel puţin 20 de ani având în vedere minciunile scoase pe tot parcursul urmăririi penale. Practic s-a ajuns la concluzia că, după ce a tâlhărit-o pe fetiţa de 12 ani şi i-a furat bijuteriile, pentru a se asigura că scapă, a omorât-o şi a ascuns-o în 2 saci sub canapea. Judecata în camera preliminară a început, iar familia cere de la Şerbuc şi daune de 200.000 de euro”, a anunţat avocatul Adrian Cuculis, citat de Agerpres,

Pe 3 iunie, Secţia 16 Poliţie a fost sesizată de proprietarul unui apartament din Capitală cu privire la faptul că a găsit în lada canapelei un sac din plastic ce emană un miros de putrefacţie.

Iniţial, s-a crezut că persoana decedată este o femeie, însă o expertiză efectuată la INML a stabilit că persoana decedată este o minoră în vârstă de 12 ani, identificarea având loc prin compararea profilului genetic al cadavrului cu profilul genetic al tatălui fetei.

Tatăl biologic al fetei este cel care a reclamat dispariţia copilei la începutul lunii mai.

Fata locuia cu chirie împreună cu mama ei şi concubinul acesteia, Ilie Marcel Şerbuc, un bărbat de de 37 de ani din satul sucevean Sf. Ilie, comuna Șcheia, într-un apartament din Cartierul Berceni, Sectorul 4 al Capitalei.

În spaţiul public a apărut o înregistrare purtată între mamă şi concubin, în care Marcel Şerbuc i-ar fi spus că nu a vrut să-i facă rău copilei, dar a avut un conflict spontan cu ea, ar fi împins-o şi fata s-ar fi lovit cu capul de cada din baie.

După crimă, mama şi concubinul ei au părăsit ţara, femeia fiind depistată în Catalunia – Spania, după ce a fost confruntată de colegii ei de muncă de la o fermă. Ulterior, femeia a venit singură în România, pentru a fi interogată de anchetatori.

În schimb, concubinul ei a fost dat în urmărire europeană şi arestat în Olanda, fiind trimis în România în luna august.

Vezi si

România a cucerit aurul la 8+1 feminin la Europenele de canotaj din Ungaria

România a cucerit medaliile de aur la feminin în proba regină a canotajului, 8+1, duminică, …