Thursday , March 28 2024

Suceveanca Deniz Otay, câştigătoarea Premiului Naţional de Poezie “Mihai Eminescu” pentru debut

Poeta Deniz Otay a câştigat cea de-a 23-a ediţie a Premiului Naţional de Poezie “Mihai Eminescu” – Opus Primum, decernat, vineri, de Memorialul Ipoteşti- Centrul de Studii “Mihai Eminescu” Botoşani.
Deniz Otay a fost declarată câştigătoare a trofeului acordat pentru debut, în cadrul unei gale care, pe fondul pandemiei de COVID-19, s-a desfăşurat în sistem online.

Deniz Otay | © Ioana-Puricel

Tânăra poetă a fost apreciată pentru volumul de debut intitulat “Fotocrom paradis”, decizia fiind luată de un juriu format din: Alexandru Cistelecan (Universitatea “Petru Maior” din Târgu Mureş), Mircea A. Diaconu (Universitatea “Ştefan cel Mare” din Suceava), Mihai Iovănel (Institutului de Istorie şi Teorie Literară “G. Călinescu” din Bucureşti), Alex Goldiş (Universitatea “Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca) şi Andrei Terian-Dan (Universitatea “Lucian Blaga” din Sibiu).
Alături de Deniz Otay, pentru acest premiu au mai fost nominalizaţi Lucian Brad, pentru volumul “Un om mai important decât oamenii”, Dumitru Fanfarov, pentru volumul “Stepă şi transă”, Mircea Andrei Florea, pentru volumul “Larvae” şi Antonia Mihăilescu, pentru volumul “Note din secolul Kitsch”.
“Ţin să o felicit pe tânăra câştigătoare a Premiului Naţional de Poeziei ‘Mihai Eminescu’ – Opus Primum. I-am înmânat simbolic premiul prin intermediul tehnologiei, pentru că situaţia sanitară nu ne-a permis, în aceste momente, să organizăm o manifestare. Ca să o citez, astăzi a fost ‘O victorie virtuală’, pe care o va concretiza când va ajunge pe meleagurile eminescene. Îi urez, ca peste ani, să se regăsească şi în postura de premiantă a secţiunii Opera Omnia a Premiului Naţional de Poezie ‘Mihai Eminescu'”, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Botoşani, Doina Federovici.


Deniz Otay este născută la Suceava, are 28 de ani, a absolvit Colegiul Naţional “Petru Rareş” si  Facultatea de Drept la Cluj. A mai publicat poezie în revistele Steaua, Poesis Internațional și în Zona Nouă. În prezent, este studentă la psihologie și locuiește în București. În 2020 a deputat cu volumul Fotocrom Paradis la Editura OMG.

Pentru ediţia din anul acesta au fost trimise pe adresa Memorialului Ipoteşti 15 volume de poezie ale autorilor care au debutat în 2020, însă doar cinci dintre autori au primit nominalizare din partea juriului.
În acelaşi timp, organizatorii Premiului Naţional de Poezie “Mihai Eminescu” pentru Opera Omnia au decis amânarea galei de decernare a câştigătorului marelui premiu, pe fondul pandemiei de coronavirus, relateaza Agerpres.

Vezi si

Județul Suceava sub avertizări COD GALBEN de VÂNT puternic, până vineri dimineață

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM)  a emis joi dimineață o informare prin care anunță că …