Thursday , March 28 2024

Suceveancă ucisă de un rechin în timpul vacanței în Egipt

Românca omorâtă de un rechin în Egipt, în Marea Roșie, este suceveanca ROXANA DONISAN, 44 de ani, necăsătorită, angajată din  2008 la Direcția de Finanțe Suceava.

Ea era cazată în stațiunea Hurghada de la Marea Roșie, la hotelul de cinci stele Premiere Le Reve.

Conform MAE român, Ambasada României la Cairo a fost notificată telefonic, de către agentul unei companii de turism, cu privire la decesul unui cetăţean român de sex feminin aflat în vacanţă în staţiunea Hurghada, reprezentanţii acesteia au întreprins demersuri, în regim de urgenţă, pe lângă autorităţile competente egiptene în vederea obţinerii unor informaţii suplimentare cu privire la circumstanţele producerii morţii acestuia.

Hotelul Premiere Le Reve.

“Potrivit informaţiilor transmise de autorităţile competente egiptene, în urma investigaţiilor realizate, a reieşit că decesul cetăţeanului român s-a produs în urma unui atac al unui rechin”, a confirmat MAE.

Conform sursei citate, reprezentanţii Ambasadei României la Cairo au întreprins demersurile necesare pe lângă autorităţile române competente pentru identificarea, de urgenţă, a familiei din România a persoanei decedate, fiind transmise condoleanţe pentru pierderea suferită şi oferite informaţiile necesare cu privire la repatrierea trupului neînsufleţit pentru a fi înmormântat în România.

“MAE precizează că, până la acest moment, la nivelul Ambasadei României la Cairo nu au fost primite alte solicitări de asistenţă consulară din partea niciunui cetăţean român cu privire la acest incident. Ambasada României la Cairo continuă dialogul cu autorităţile egiptene, cu companiile de turism implicate şi este pregătită să acorde asistenţă consulară, conform competenţelor legale”, a menţionat sursa citată.

Având în vedere că acest incident este al doilea de acest gen în ultimele zile, care implică atacuri de rechin, MAE recomandă cetăţenilor români care se află în Egipt sau urmează să călătorească în această ţară în scop turistic să urmeze sfaturile şi recomandările autorităţilor locale în ceea ce priveşte zonele sigure de recreere şi înot în mare.

Românca ucisă de rechin în stațiunea Hurghada de la Marea Roșie, la doar 200 de metri distanță de locul unde a fost omorâtă o austriacă de 68 de ani, era cazată la un hotel exclusivist.

Identitatea femeii, de aproximativ 40 de ani, nu a fost dezvăluită, dar informațiile arată că era cazată la hotelul de cinci stele Premiere Le Reve, destinat exclusiv adulților, scrie Daily Mail.

Se crede că românca a fost atacată în același timp cu pensionara din Austria. Aceasta din urmă avea o fiică.

Dubla tragedie s-a produs în după-amiaza zilei de vineri, 1 iulie.

Două surse au declarat pentru agenţia de presă Reuters că trupul unei turiste românce de circa 40-50 de ani a fost descoperit la câteva ore după ce un atac asemănător a ucis o austriacă de 68 de ani.

Ambele atacuri au avut loc la circa 600 de metri distanţă unul de celălalt, în Golful Sahl Hashleesh, potrivit surselor citate.

Vezi si

 Bărbat din Dornișoara, amendat cu 5.000 de lei pentru că a fost prins transportând fără acte lemn de foc de  1.300 de lei

Miercuri, la ora 18:00, lucrătorii de poliție din cadrul SPR 15 Vatra Dornei, împreună cu …