Thursday , March 28 2024

Sucevean reținut pentru că a vândut online peste 1,4 tone de articole pirotehnice

Polițiștii din Buzău au făcut o percheziție la sediul unei firme de curierat din Cluj-Napoca, prin intermediul căreia ar fi fost livrate zeci de mii de articole pirotehnice, comercializate ilegal. Un sucevean a fost reținut, iar alți doi complici sunt cercetați sub control judiciar. In perioada noiembrie – decembrie 2016, suceveanul în vârstă de 24 de ani ar fi deținut și ar fi vândut online peste 1.400 de kilograme de articole pirotehnice, în valoare de aproximativ 158.000 de lei 

 Arestari Hackeri Valcea


La data de 28 decembrie 2016, polițiștii specializați în arme, explozivi și substanțe periculoase ai Inspectoratului de Poliție Județean Buzău și procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Buzău au reținut un tânăr de 24 de ani, din județul Suceava, iar față de alți doi bărbați, de 27 și 41 de ani, din județul Cluj, se fac cercetări sub control judiciar.
Activitatea s-a desfășurat într-un dosar penal în care se fac cercetări pentru săvârșirea infracțiunii de efectuare de operațiuni cu articole pirotehnice fără drept.
Din cercetări a reieșit că, în perioada noiembrie – decembrie 2016, suceveanul ar fi deținut și ar fi vândut online peste 1.400 de kilograme de articole pirotehnice din categoriile 2 și 3, în valoare de aproximativ 158.000 de lei.big_dsc_0009__politia_romana
Acesta ar fi fost sprijinit de cei doi bărbați din județul Cluj, angajați ai unei societăți comerciale care are ca obiect de activitate servicii de curierat.
În același dosar, la data de 23 decembrie a.c., polițiștii din Buzău au făcut o percheziție la un punct de lucru din municipiul Cluj-Napoca al firmei de curierat.
În urma percheziției, au fost ridicate înscrisuri privind tranzacțiile cu articole pirotehnice, din care reieșea că ar fi fost livrate prin curier peste 32.000 de petarde din categoriile 2 și 3, precum și 10 baterii artificii cu câte 25 focuri, categoria 3.
Ieri, suceveanul, reținut pentru 24 de ore, urma să fie prezentat instanței cu propunere de arestare preventivă. Cercetările sunt continuate pentru documentarea întregii activități infracționale. La activități au participat și polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Cluj. (D.Z.)
 

Vezi si

Un bărbat de 28 de ani și tatăl său au terorizat luni în șir o familie din Vama pentru o bucată de pământ. Tânărul a fost reținut

Polițiștii din Vama au în lucru un dosar dosarul penal privind comiterea infracțiunilor de tulburare …