Wednesday , March 29 2023

Sucevean de 21 de ani, prins la volan drogat cu hașiș si amfetamină

În mașină, polițiștii au găsit și o țigară care probabil conținea marijuana.

politia, masina noua Obiectiv

Luni, în jurul orelor 15.45, polițiștii au oprit pentru control pe str. Zorilor din municipiul Suceava, un autoturism  marca Volkswagen Golf 4 condus de către C. Denis, de 21 ani, din localitate.

Făcând un control în mașină, polițiștii au găsit sub scaunul șoferului o țigară ce conținea fragmente vegetale de culoare brun verzuie, susceptibile a fi interzise la deținere. Tânărul de la volan, precum și un pasager din mașină au fost duși la sediul Poliției Municipiului Suceava, iar C. Denis a fost testat  cu aparatul DrugTest marca Drager, rezultatul fiind pozitiv la substanțele THC-5 (cannabis) și AMP (Amfetamină).

Polițiștii au întocmit un proces-verbal de constatare a infracțiunii flagrante în vederea continuării cercetărilor sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”.

Vezi si

Pe 2 aprilie, de Ziua Internațională de Conștientizare a Autismului, clădirea Primăriei Suceava va fi iluminată în albastru

Studenți ai specializării Asistență Socială, anul II, din cadrul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava (USV) care își …