Saturday , April 20 2024

Suceava va avea autobuze electrice mari de la doi furnizori. Primarul Lungu speră ca primele 15 autobuze să ajungă la Suceava în octombrie

Licitația organizată de Primăria Municipiului Suceava pentru furnizarea a 25 de autobuze electrice mari a fost adjudecată de o firmă din Ilfov care este unic distribuitor în România al unei firme din Turcia. Acest ofertant nu a participat și la licitația organizată de Ministerul Dezvoltării pentru furnizarea la Suceava a 15 autobuze electrice mari. “Dacă nu vor fi contestații la licitație, pe data de 4 martie vom putea semna contractul, ceea ce înseamnă că în luna octombrie 2020 vor ajunge primele 15 autobuze electrice”, a declarat primarul Ion Lungu

Firma BMC Truck&Bus România, cu sediul în ilfoveană Ciorogârla, a câștigat licitația organizată de municipalitate pentru achiziționarea a 25 de autobuze electrice de 12 metri lungime. În ceea ce privește licitația care a fost organizată direct de Primăria Municipiului Suceava, precizăm că finanțarea se va face din fonduri europene atrase prin Programul Ope­­rațional Regional (85% bani euro­peni din Fondul European de Dezvoltare Regională, 13% buget de stat și 2% contribuția bugetului local), iar analiza ­docu­­mentelor de calificare și a ofertei tehnice depusă pentru furnizarea celor 25 de autobuze electrice mari cu lungimea de aproximativ 12 metri trebuia făcută până cel târziu data de 25 martie. Prin urmare, se poate concluziona că analiza comisiei desemnată în acest sens s-a făcut în termen. Criteriul de atribuire a fost cel mai bun raport calitate – preț.

Reamintim că licitația din data de 25 noiembrie 2019 a avut ca scop achizițio­narea a 35 de autobuze electrice: un lot de 25 de autobuze mari de 12 metri lungime și un al doilea lot de 10 autobuze mici de aproximativ șase metri lungime. Pentru cel de-al doilea lot – în valoare estimată de 9.148.800,00 lei fără TVA – nu au fost depuse oferte și a fost reluată, însă nici a doua oară nu au fost depuse oferte eligibile și a fost anulată. În schimb, pentru lotul 1 – care a fost estimat la o valoa­re de 57.180.000,00 lei fără TVA – au fost depuse trei oferte în data de 25 noiembrie 2019, nu doar una singură.

Societatea BMC Truck&Bus România a depus una din cele trei oferte, având însă ca terț susținător ZTE SMART AUTO CO., LTD. O altă ofertă a fost formulată de turcii de la TEMSA ULASIM ARACLARI SAN TIC AS care vin cu terț susținător pe ANADOLU AUTOMOBIL ROM S.R.L.. În fine, cea de-a treia ofertă este din partea asocierii fir­me­lor cu capital chinez GOLDEN DRA­GON BUS și XIAMEN GOLDEN DRAGON BUS CO LTD, cea de-a doua fiind din câte se pare firma mamă, din China.

“Dacă nu vor fi contestații la licitație, pe data de 4 martie vom putea semna contractul, ceea ce înseamnă că în luna octombrie 2020 vor ajunge primele 15 autobuze electrice”, a declarat miercuri dimineata primarul Ion Lungu.

Dacă nu vor apărea contestații, contractul va fi putea semnat spre finele lunii sau în prima parte a lui martie, iar potrivit precizărilor din Fișa de date a achiziției, dar și din modelul de contract (art 5.1) termenul pentru care se încheie contractul este un an și șase luni. Totuși, este posibil, potrivit art. 5.3 să se stabilească termene mai rapide de furnizare a unor autobuze, știut fiind că intenția municipalității – așa cum a fost ea exprimată de primarul Ion Lungu în precedentele conferințe de presă – este ca măcar o parte din autobuzele electrice mari să fie aduse la Suceava în 6 luni.

Conform celor spuse de primarul sucevean, autobuzele sunt produse de ZTE, un concern din China, bateriile și puterea de 340 kw, autonomie 250 km , motorizarea este de producție China, garanție 15 ani, garanție baterii 10 ani, 79 locuri din care 29 pe scaune, dotări camere supraveghere, afișaj electronic, sistem de locație AVL, sistem de climatizare, sistem de numărare călători, rampă pentru dizabilități.

Termen de livrare 6 luni pentru primele 15 autobuze, celelalte 10 autobuze vor sosi în termen de 12 luni de la data semnării contractului.

Conform cocumentatiei, se arată puterea motorului trebuie să fie de 195 de kW iar în cazul autobuzelor de 12 metri lungime competitorii la licitație vor trebui să asigure puterea acumulatorilor de 340 KW, cu autonomie de 150 de kilometri pe zi – calculat în condițiile funcționării tuturor „utilităților” și accesoriilor, inclusiv a aerului condiționat, afișajului de bord și de trasee – iar garanția pentru caroserie și podele de minim 8 ani; pentru podea și covor – 8 ani; anvelope – minimum 120.000 km; acumulatori electrici – minimum 8 ani; unitatea de tracțiune, punțile din față și din spate – 500.000 km, iar pentru discurile de frână – 300.000 km

Autobuzele electrice care vor fi achiziționate în urma licitației organizate de Primăria Suceava vor întregi flota diviziei electrice a TPL – societatea de transport public local – alături de celelalte 15 autobuze electrice mari care vor fi aduse la Suceava în baza licitației organizate de Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației (41.375 ­mi­lioane lei, valoare estimată), precum și alături de alte cinci autobuze de mici dimensiuni achizi­țio­nate deja de Primărie cu finanțare elvețiană, la care se adaugă încă zece autobuze electrice de mici dimensiuni pentru care, cel mai probabil, municipalitatea va organiza încă o lici­ta­ție pentru a nu pierde finan­­țarea europeană.

În ceea ce privește licitația organizată pe data de 25 august 2019 de Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației, analiza durează mai mult deoarece au fost licitate 7 loturi (cel al Sucevei fiind la nr. 5 și avea 15 autobuze) care însumau 131 de autobuze electrice de 12 metri lungime, operabile în condiții de deal. De asemenea, licitația respectivă prevede că pe lângă cele 15 autobuze electrice de circa 12 m lungime, vor trebui să fie achizi­ționate și 4 stații de încărcare rapidă și 15 stații de încărcare lentă. Ofertanții pentru toate cele șapte loturi, deci și pentru Suceava, sunt: firma turcească BO­ZANKAYA OTOMOTIV MAK. İML. İTH. VE İHR. A.ș. (producător de autobuze electrice, tramvaie și troleibuze), urmată de firma NEW KOPEL CAR IMPORT (parte a SIXT Group România, reprezentantul, în România al mărcii chineze de autobuze și vehicule electrice BYD), firma poloneză SOLARIS BUS & COACH și asocierea firmelor dealerul orădean GOLDEN DRAGON BUS și cei pe care îi reprezintă în țara noastră dealerul orădean, anume chinezii de la XIAMEN GOLDEN DRAGON BUS CO LTD.

Prin urmare, câtă vreme la ambele licitații – de la Primărie și de la Minister – ofertele nu sunt câștigate de asocierea GOLDEN DRAGON BUS și XIAMEN GOLDEN DRAGON BUS CO LTD se poate trage concluzia că în municipiul Suceava vor fi autobuze electrice de la doi furnizori. (Dan PRICOPE)

Vezi si

Bucură-te de „Egg-straordinary Easter”, la Iulius Mall Suceava!

Poți câștiga un voucher de 1.000 de euro la ABAU – metal decor –, un …