Thursday , February 2 2023

Suceava, printre cele 5 județe în care plata salariilor profesorilor a fost întârziată din cauza unei erori informatice

”Am fost informat de colegi că și în județul nostru au fost probleme cu plata salariilor la timp. Azi (luni, n.red.) am primit asigurări că banii au intrat în conturile profesorilor, deci problema s-a remediat”, a declarat președintele Alianței Sindicatelor din Învățământ Suceava, prof. Giani Leonte.

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a informat că o eroare informatică la nivelul Ministerului Finanțelor a afectat plata salariilor și că în 5 județe angajații din sistemul de învățământ nu și-au primit salariile la timp. Printre aceste județe se află și Suceava, după cum a informat președintele Alianței Sindicatelor din Învățământ Suceava, prof. Giani Leonte. ”Am fost informat de colegi că și în județul nostru au fost probleme cu plata salariilor la timp. Azi (luni, n.red.) am primit asigurări că banii au intrat în conturile profesorilor, deci problema s-a remediat”, a declarat liderul sindical.

Ziua de plata a salariilor pentru sistemul de învățământ preuniversitar este pe data de 14, iar în situația în care această dată cade în zilele de sâmbătă și duminică salariile se plătesc în ultima zi lucrătoare din săptămâna în cauză, adică vineri. Însă angajații din sistemul de învățământ din județul Suceava nu aveau conturile alimentate vineri, 13 mai, după cum au explicat sindicaliștii.

În ceea ce pivește prima tranșă pentru plata diferențelor salariale, pentru perioada 2017-2021, liderul sindical din Suceava spune că ar trebui ca luna viitoare angajații din sistemul de învățământ să primească acești bani. ”Prima tranșă din acei bani ar urma să ajungă la profesori după rectificarea bugetară de la 1 iunie. Deci ne așteptăm ca luna viitoare să fie virați banii. Deocamdată salariile primite de angajații din sistemul de învățământ sunt normale, ca luna trecută”, a precizat sindicalistul Giani Leonte.

Sumele necesare acordării diferențelor de drepturi salariale stabilite se plătesc eșalonat, pe o perioadă de 5 ani, de la data intrării în vigoare a ordonanței de urgență. Astfel, în primul an calendaristic se plătește 5% din valoarea diferențelor salariale, în al doilea an se plătește 10% din valoarea diferențelor salariale, în al treilea an 25%, în al patrulea tot 25%, iar în al cincilea an calendaristic de la data intrării în vigoare a ordonanței de urgență se plătește 35% din valoarea diferențelor salariale. (Oana NUȚU)

 

Vezi si

Ministrul Mediului: ”Vom porni programul «Rabla local» în luna martie”. La Suceava, anul trecut, Primăria estima aproximativ 2.500 de beneficiari

Ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Tanczos Barna, a declarat joi, la Bistriţa, că programul “Rabla …