Wednesday , April 24 2024

Suceava, al cincilea județ din țară ca populație stabilă

 Rezultatele provizorii sub așteptări ale Sucevei de la colectarea datelor aferente Recensământului Populației și Locuințelor sunt, totuși, mai bune față de multe alte județe din țară. De fapt, doar județul Ilfov este cel care a înregistrat creșteri ale populației stabile față de precedentul RPL din 2011.

După cum informează Institutul Național de Statistică (INS), 18,15 milioane de persoane s-au înregistrat până la finalul zilei de 31 iulie, ultima zi de recenzare, reprezentând 95,4% din populația rezidentă țintă estimată a României la 1 decembrie 2021 de 19,02 milioane persoane. Cu toate că la nivelul județului Suceava nu toată populația estimată s-a recenzat, ponderea persoanelor recenzate este de 99,6%, situația fiind cu mult mai bună față de majoritatea județelor din țară.

În condițiile centralizării datelor la 31 iulie, județul Suceava s-ar situa pe locul 5 din țară la populația stabilă, cu 614.157 persoane, număr rezultat din chestionarele completate pentru persoane, înregistrate în perioada 14.03-31.07.2022 și care reprezintă o pondere de 99,6% față de populația estimată la data de 1 decembrie 2021 care era de 616.434 locuitori. Comparativ cu RPL 2011, populația stabilă a județului Suceava este în scădere cu peste 20 de mii de persoane, la precedentul recensământ numărul locuitorilor în județul nostru fiind de 634.810. și nu este vorba de cei care au buletin pe vreuna din cele 114 unități teritorial administrative ale județului8, ci este vorba despre acei cetățeni care se încadrează în ceea ce se numește „populație stabilă”, unul dintre criterii fiind acela că nu este plecat din localitate o perioadă mai mare de jumătate de an.

Privitor la centralizarea datelor la 31 iulie a.c., doar județele Iași, Prahova, Cluj și Constanța au un număr de locuitori încadrabil ca „populație stabilă” peste cel al județului nostru. Este de remarcat că în județul Prahova numărul populației stabile a scăzut cu peste 100 de mii iar față de Iași cu peste 60 de mii de locuitori. Constanța a cunoscut un recul de circa 65 de mii de locuitori, diferența față de județul nostru fiind de circa trei mii de locuitori – ca populație stabilă. Cu un minus de aproape 30 de mii de persoane pe partea de populație stabilă și în condițiile unui recul foarte mare din zona județelor Constanța și mai ales Prahova, județul Cluj cu cei 662.098 locuitori recenzați ca populație stabilă se situează imediat după Iași care a rămas singurul județ care, potrivit RPL 2021, a rămas cu populație stabilă de peste 700 de mii de suflete.

Față de precedentul recensământ, este de notat că datele colectate până la 31 iulie evidențiază faptul că Suceava se situează în 2021 înaintea altor județe mari din țară: Dolj și Timiș care în 2011 aveau o populație stabilă peste cea a județului nostru. Niciunul din acestea nu mai are acum nici populație de 600 de mii de locuitori, declinul demografic fiind aproape incredibil în condițiile în care reședințele ambelor județe – Craiova și, respectiv, Timișoara – sunt centre universitare dezvoltate industrial.

La nivel de stat, până la finalul zilei de 31 iulie, ultima zi de recenzare, s-au înregistrat în total 18,15 milioane de persoane. Cu mult în scădere nu doar față de populația rezidentă țintă estimată a României la 1 decembrie 2021 – 19,02 milioane persoane, ci și față de datele finale de la Recensământul Populației și Locuințelor din 2011 când populația stabilă a României era de 20.121.641 persoane. Se remarcă faptul că perioada de colectare a datelor este una nefavorabilă: în loc să fie colectate în lunile ianuarie și februarie, cel târziu martie, recensământul a început pe 14 martie. În aceste condiții, unele județe – inclusiv Municipiul București – au înregistrat valori mult sub cele estimate la data de 1 decembrie 2021. Doar județul Ilfov, cu cei peste 400 de mii de locuitori înregistrați la RPL 2021 ca fiind populație stabilă a cunoscut o creștere față de populația stabilă de la RPL 2011. (Dan PRICOPE)

Vezi si

Grav accident pe E85, la Pătrăuți. Două persoane au fost rănite

Marți seara, în jurul orei 21.00, pe E 85, în localitatea Pătrăuți, a avut loc …