Thursday , April 25 2024

Subiectele la matematică primite astăzi de elevi la Evaluarea Nationala

Subiectele la matematică primite astăzi de elevii care sustine Evaluarea Nationala:


Subiecte matematică Evaluare Națională 2020. sursa foto: alba24.ro și edupedu.ro


Sursa foto: alba24.ro și edupedu.ro

Absolvenții de clasa a opta susțin miercuri proba de Matematică de la Evaluarea Națională. Peste 160.000 de candidați au participat, luni, la prima probă, cea de Limba și literatura română.

Cei mai mulți dintre absolvenții de gimnaziu susțin miercuri ultima probă de la Evaluarea Națională, cea de Matematică. Pentru alții însă, examenul continuă cu proba la Limba și literatura maternă, programată joi.

Evaluarea Națională a început luni, cu proba de Limba și literatura română, la care au participat 161.038 de candidați. 11.490 dintre candiații înscriși, adică 6,7%, nu s-au prezentat la examen. Dintre aceștia, 166 se află în izolare, iar 18 sunt spitalizați sau carantinați..

De asemenea, un candidat a avut temperatura peste maximul admis, iar acesta va susține examenul în etapa specială, din data de 29 iunie.

Pentru tentativă de fraudă au fost eliminați trei candidați, lucrările acestora fiind notate cu 1.

Primele rezultate vor fi afișate luni, 22 iunie, până la ora 14.00. Contestațiile pot fi depuse atât în format fizic, cât și electronic, în zilele de 22 iunie (în intervalul orar 16:00 – 19:00) și 23 iunie (în intervalul orar 8:00 – 12:00), iar rezultatele finale vor fi anunțate sâmbătă, 27 iunie.

Vezi si

Cum a devenit o groapă de gunoi cea mai bună afacere a Primăriei Suceava. Economii de zece milioane de euro printr-o investiție de nici 2,5 milioane de euro

Un proiect de succes al Primăriei Suceava a fost dus la capăt u și nu …