Thursday , April 25 2024

Studiile de fezabilitate pentru modernizarea a cinci gări din județul Suceava vor trebui finalizate în primăvara lui 2021

Singurul ofertant participant în procedura de atribuire va încheia un contract cu doar 950 de lei mai puțin decât a fost scoasă la licitație estimarea studiilor de fezabilitate pentru şase gări ale regionalei Iaşi a CFR din care cinci sunt pe raza județului nostru. Documentația va trebui să stea la baza proiectului tehnic şi a lucrărilor de modernizare, cu finanțare europeană, pentru perioada 2021 – 2027

CFR SA a început atribuirea licitațiilor din proiectul de modernizare a 47 de stații de cale ferată din România. În cadrul Regionalei Iaşi sunt incluse 6 stații de cale ferată: Suceava Nord – Ițcani, Paşcani, Vatra Dornei-Băi, Vereşti, Dolhasca şi Gura Humorului – oraş la valoarea finală de 2.471.000 lei față de 2.471.950 lei cât era estimată. Compania Baicons Impex (cu subcontractanți declarați societățile VIO-TOP şi LGB TRANSARK) va realiza studiul de fezabilitate pentru modernizarea gărilor vizate în termen de maxim 16 luni de la semnarea contractului şi include perioada de prestare a serviciilor de 12 luni şi perioada de 4 luni estimată a fi necesară activităților de verificare şi aprobare a documentelor / livrabilelor de către entitatea contractantă, inclusiv emiterea Certificatului de Finalizare a obligațiilor prevăzute în contract.

Deliberarea cu privire la oferta câştigătoare a avut loc pe data de 13 septembrie, dar deşi oferta celor de la Baicons a fost singura depusă, abia la trei săptămâni de la deliberare a avut loc atribuirea contractului, respectiv pe data de 2 octombrie, însă postarea pe SEAP a fost în data de 3 octombrie.

Licitația a fost una deschisă iar potrivit datelor din anunțul de participare criteriul de atribuire a fost „cel mai bun raport calitate – preț” componenta financiară fiind 40%. Se vor întocmi studiile de fezabilitate separat pentru fiecare stație CFR în parte. Studiile vor conține, dar nu se vor limita la: întocmirea Planului de amplasament şi a coridorului de expropiere (dacă este cazul); transferarea dreptului de proprietate a imobilelor supuse exproprierii în numele Statului Român, dacă va fi cazul; evaluarea impactului asupra mediului, finalizat cu obținerea Acordul de Mediu, în conformitate cu legislația europeană şi românească în vigoare dacă este cazul; elaborarea expertizelor pentru toate structurile existente care urmează să fie modernizate/reabilitate; elaborarea auditului energetic pentru toate clădirile de călători aferente stațiilor de cale ferată; elaborarea studiilor de teren complete (studiu topografic, studiu geotehnic, studiu hidrologic etc.); întocmirea Analizei Cost Beneficiu, a Analizei de senzitivitate şi a Analizei de risc finală; întocmirea documentației necesare şi obținerea în numele entității contractante a certificatelor de urbanism şi a avizelor solicitate prin certificatele de urbanism, cât şi a altor avize, acorduri, autorizații necesare în această fază de proiectare (Studii de Fezabilitate); elaborarea documentației necesare obținerii avizului ISU şi a scenariilor la incendiu; elaborare documentație pentru asigurarea tuturor utilităților necesare şi a sporurilor de putere şi obținerea în numele CNCF CFR-SA – SRCF Iaşi, a tuturor acordurilor, avizelor de amplasament şi a avizelor tehnice de racordare necesare la această fază de proiectare (branşamente/ posturi de transformare/ rețele de alimentare apă, canal, energie electrică, gaze etc.); întocmirea Devizului General pentru întreg obiectivul – cele 6 stații CF de pe raza SRCF Iaşi şi pentru fiecare stație cale ferată; întocmirea graficelor de derulare a serviciilor.

Sursa de finanțare va fi asigurată din cadrul Titlului de Cheltuială 58 Proiecte cu Finanțare din Fonduri Externe Nerambursabile, aferente cadrului financiar 2014-2020 – 58.03 Programe din Fondul de Coeziune (FC).

Reamintim faptul că, proiectul „Modernizarea a 47 de stații de cale ferată este parte integrantă a Programului Operațional Infrastructură Mare (POIM) 2014 – 2020 şi a fost inclus în bugetul CFR SA, la capitolul fonduri externe nerambursabile. De asemenea, proiectul a fost lansat începând cu luna mai, de cele 8 sucursale regionale de cale ferată – Bucureşti, Craiova, Timişoara, Cluj, Iaşi, Braşov, Galați şi Constanța – care au organizat fiecare în parte proceduri de achiziție pentru studiile de fezabilitate. În cele mai multe cazuri, inclusiv şi la regionala Iaşi, au fost depuse câte o singură ofertă pentru realizarea documentațiilor. Program de modernizare a stațiilor de cale ferată are ca obiectiv prioritar asigurarea unor servicii de calitate într-un spațiu modern, adaptat cerințelor pieței şi nevoilor călătorilor, cu accent deosebit pe: modernizarea şi repararea clădirilor de călători, inclusiv facilități pentru persoanele cu mobilitate redusă; înălțarea peroanelor în conformitate cu standardele europene, modernizarea copertinelor, a liniilor din stații, pasajelor, pasarelelor şi asigurarea accesului la peroanele intermediare; asigurarea sistemelor de ventilație şi încălzire, montarea de panouri fonoabsorbante; modernizarea echipamentelor de telecomunicații şi de informare a publicului călător; înlocuirea instalațiilor electrice, sanitare şi termice şi refacerea sistemului de drenaj; asigurarea elementelor de siguranță în stații, prin construirea unor rampe speciale pentru accesul persoanelor cu dizabilități, balustrare, garduri de siguranță între liniile din stații etc. (Dan PRICOPE)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Vezi si

O nouă sesiune de admitere la Şcoala Militară de Subofițeri Jandarmi ”Petru Rareș” Fălticeni, care a scos la concurs 350 de locuri

Data limită de înscriere a candidaților este 14 mai a.c., iar dosarele pot fi depuse …