Thursday , April 25 2024

Strada Dragoș Vodă, blocată zilnic de zeci de mașini parcate pe trotuare sau sub indicatoarele “Oprirea interzisă”

Chiar dacă la 2-3 minute de mers pe jos sunt parcarile subterane sau locuri de parcare amenajate, părinții care-și însoțesc copiii la Palatul Copiilor își lasă mașinile pe carosabil sau pe trotuare, știind că, oricum, polițiștii rutieri sau cei locali nu se sinchisesc de asemenea “fleacuri”  

Pe străzile din Suceava, fiecare parchează unde vrea și unde poate. Locurile de parcare cu ­si­guranță nu sunt suficiente sau sunt plasate de multe ori aiurea, dar, în lipsa aproape în totalitate de pe străzi a polițiștilor rutieri și a celor locali, tupeul șoferilor face ca unele străzi să fie practic de necirculat atât pentru mașini cât și pentru pietoni. Semnele de oprire sau staționare interzisă au devenit niște simple obiecte de decor agățate pe niște stâlpi, de care nu mai ține cont aproape niciun șofer în Suceava, chestiune care pare însă să nu deranjeze Poliția Rutieră sau Poliția Locală. Blocajele uriașe în trafic din oraș, datorate numărului mare de mașini, în special în zilele de sărbătoare, și străzilor neîncăpătoare sunt agravate și de nenumăratele mașini lăsate efectiv pe carosabil, chiar sub indicatoarele care interzis parcarea în acel loc. Fenomenul este prezent peste tot în oraș și pare că este tolerat sau nu este observat de polițiști.

Spe exemplu, pe recent ­mo­dernizata stradă Dragoș Vodă din centrul Sucevei, zilnic traficul rutier este blocat pe o bandă de circulație de mașini parcate chiar sub indicatoarele care interzic acest lucru. De asemenea, și unul dintre trotuare este acaparat de către mașini, multe dintre ele aparținând părinților care-și însoțesc copiii la Palatul Copiilor din zonă.

Până la parcările subterane, în care sunt mai mereu locuri libere, sunt vreo 300 de metri, iar în fața Liceului Ştefan cel Mare și pe strada Nicolae Bălcescu, la 2 minute de mers pe jos, sunt amenajate locuri de parcare. Ştiind însă că niciun polițist sucevean nu se sinchisește de o parcare în loc interzis, nici șoferii care au treabă în zonă nu dau doi bani pe semnele atârnate pe stâlpi și își lasă mașinile unde au chef. (O.S.)

Vezi si

Lăcrămioara Perijoc şi-a asigurat o medalie la Europenele de box la Belgrad

Pugilista suceveană Lăcrimioara Perijoc și-a asigurat o medalie la Campionatele Europene de box de la …

6 comments

  1. Locuiesc pe aceasta strada, Dragos Voda, si de 15 ani suportam toate lucrarile posibile, apa, canalizare, gaz, electricitate, constructii de blocuri etc. pentru Liceul Stefan, Cinematograf, blocul General Construct, termoficarea orasului etc.
    Cand in sfarsit au asfaltat-o nu s-au gandit cei de la primarie ca sunt 3 institutii publice care nu au locuri de parcare pe aceasta strada -Centrul de zi pentru mame si copii fara adapost, Laboratorul de restaurare si Palatul copiilor. Le era oare greu sa faca sens unic si locuri de parcare in diagonala pe unul dintre sensuri?
    Iar locuitorii de pe strada unde ar trebui sa parcheze?

  2. Acest articol este scris la “comanda” vecinului care locuieste la deal de Palatul Copiilor, gard in gard.
    Sa fi vazut ce circ facea aseara in strada, cu blocat strada, tipaturi, etc.

  3. Așa cum se vede si în poza parchează total pe trotuar astfel încît nici un pieton nu mai poate trece -o lasă si peste noapte ,deși au garaje,curți-comoditatea de a le deschide si a intra sa parcheze
    De văzut cum merg cei de la grădinița din Dobrogeanu Ghera sau cei de la Palatul Copiilor cu copii de mîna pe strada,mai ales ca decînd sa asfaltat strada se circula cu niște viteze de speriat

  4. Un conducator auto

    Autor; mergi in cursul zilei pe lângă Facultate sa vezi parcările cum se fac și la fel sunt ignorate de poliție, dar cel mai grav este ca tupeul maxim îl au unii ca parchează lângă poliție, pe scuar pe trotuar, pe colț la eliberări permise… fără pic de jenă..
    Florin Musteata; are o parte de adevăr și cruda realitate ceea ce scrie in privința indicatoarelor.. sunt inutile și doar de decor. Poliția rutieră nu face nimic in acest sens. Nu sunt respectate indicatoare, nu sunt respectate marcaje rutiere, este foarte posibil sa nu fie nici suficienți polițiști la un astfel de număr ridicat de conducatori auto pe care ii are orașul zi de zi, însă ce sa ne mai miram de marcaje rutiere sau indicatoare când orașul arată precum o comuna mai mare! Merci in CENTRUL SUCEVEI, sens giratoriu; de 2 săptămâni exista o groapa in banda 1 sens Mc D. către primărie.. primăria și sau administratorul drumului o ignora,.. doar șoferii nu o pot ignora! ce sa ceri primăriei când noi in comuna Suceava nu avem suficiente pubele de gunoi stradal sau indicatoare/marcaje cu denumiri ale străzilor ca sa nu mai spun de numere ale imobilelor. Parcurge artere principale Ana Ipatescu-Ștefan cel Mare, George Enescu… și vei vedea cum arată aceste plăcute de străzi in intersecții cum arată stâlpii se iluminat stradal ruginiți, cum sunt panouri publicitare doborâte de timp, decolorate și cu un aspect de sat (noroc ca avem asfalt) .. ma întreb oare avem primar? oare mai sunt consilieri la primărie? sau ei vin doar sa semneze de “primire”?

  5. Problema locurilor de parcare în zona Palatului Copiilor ar trebui rezolvată cu atât mai mult de municipalitate,întrucât acolo merg zilnic zeci de copii și părinți.

  6. Citez: Chiar dacă la 2-3 minute de mers pe jos sunt parcarile subterane (300 m) sau locuri de parcare amenajate( în fața Liceului Ştefan cel Mare ) .
    STIMATE JURNALIST, EU SUNT UNUL DIN SOFERII CARE TE CONTRAZIC PE DUMNEATA CEL CARE AI SCRIS ACEST ARTICOL PROBABIL RUGAT DE CINEVA DIN ZONA CA SA SCRII SI FARA SA VERIFICI INFORMATIILE IN MAI MULTE SURSE, PE ZILE, CA SI CUM AI MERGE DUMNEATA LA PALAT CU COPILUL – PROFESIONALIST.
    In momentul cind faceti astfel de reportaje nu folositi doar informatiile de la una din parti – cei care locuiesc in zona ci si din partea parintilor. Discutati chestiunea la Primarie, Politie, etc.
    Astfel, ca sa parcurgi cu un copil de 6 ani, de manuta, 100m/minut, asta inseamna aprox 2 pasi /secunda, NU?
    Parcarile despre care vorbim: cea de linga RDS este la aprox 500ml pe google maps, citez: în care sunt mai mereu locuri libere este parerea dumitale, te anunt eu ca rar in intervalul 9-16 gasesti locuri libere, personal am patit de N ori sa pierd 20-30 minute cautand un alt loc de parcare datorita parcarilor libere din centrul Sucevei. In fata la Stefan cel Mare , Autogara, daca prinzi un loc de parcare in acelasi interval esti un fericit. Pe strada Centru – Marasesti la fel. Spre Petru Rares la fel. Spre Centru nu mai vorbim. Nu am zis ca nu gasesti, gasesti dar foarte rar si e la noroc.
    Si cind afirm aceste lucruri iti spun ca sofer care zilnic conduc in intervalul 7-20 si in plus, vorbesc in cunostinta de cauza ducind de 3 ani copiii la Palat.
    Multi dintre noi, cei care ducem copiii acolo poate ne invoim de la servici citeva zeci de minute si nu ne permitem sa facem 20 minute pina acasa + 15 pina in centru + 20 minute pe jos din parcarea de linga RDS pina la Palat , PRESUPUNAND ca prinzi loc in zona centru + 1 ora de stat acolo + 20 minute innapoi in parcare + 35 minute pina acasa si la munca, practic 3 ore din zi ar trebui sa nu mai muncesti.
    Firesc, chestiunea are o rezolvare simpla, daca nu iti convine nu te mai du , nu ii mai du… etc
    Multumesc