Stiţi care e cea mai mare dorinţă a celor şapte copii ai familiei Loba? Să apuce primăvara

Familia şi-a pierdut casa într-un incendiu, iar acum cei şapte micuţi împreună cu părinţii locuiesc într-un fost adăpost de animale, în plin câmp, fără măcar un gard împrejur. Singura avuţie a familiei este un cocoş. Au avut şi două găini, dar le-a furat un  uliu. Extrem de săraci, copiii sunt totuşi veseli şi prietenoşi si se roaga la Dumnezeu ca iarna sa nu fie prea grea si sa vina mai repede primavara

In satul Lupcina, comuna Ulma, trăiesc şapte copii împreună cu părinţii lor într-un adăpost de animale, de când familia şi-a pierdut toată agoniseala într-un incendiu, în luna august a anului trecut. Micuţii sunt la mila vecinilor, iar pentru o bucată de pâine muncesc pe unde apucă chiar dacă toţi sunt încă minori. Aşa cum povestesc vecinii, copiii sunt sfioşi şi respectuoşi şi trebuie să muncească pentru a merge la şcoală. “Muncesc cu ziua pe unde apucă şi se ajută unul pe celălalt. Incă de la incendiu, de anul trecut, mama a suferit o depresie puternică şi acum ia tratament pentru nervi. Trebuie să meargă la control, la Suceava, o dată la două luni, dar de multe ori nu se duce că nu are bani de autobuz. Părintele de la Iaslovăţ a mai făcut câte o colectă pe la oamenii cu suflet din zonă şi i-a ajutat dar sunt prea săraci. Mi se rupe sufletul de copiii ăştia care n-au nici o vină şi dorm în grajd. Vine iarna şi poate o să-i găsească cineva într-o dimineaţă îngeţaţi, doamne fereşte”, a povestit cu vocea gâtuită de durere o vecină.
Familia Loba are şapte copii şi locuieşte izolată de orice formă de civilizaţie, fără o sursă de apă şi fără curent electric. Aceşti copii de-o şchioapă nu ştiu ce este un film de desene animate, iar singurele jucării sunt cele primite de la oameni cu suflet mare. Cea mai mare dorinţă a lor este ca iarna aceasta să nu fie prea aspră ca să poată să apuce primăvara. Pentru ca vântul să nu le bată direct în uşa mai mult decât şubredă, tatăl a încercat să facă o improvizaţie din câteva scânduri şi nişte folie. In acest fel, zic ei, parcă s-a mărit şi spaţiul din casă şi spun cu mândrie că au şi ei hol. Intr-o încăpere, în care înainte de incendiu ţineau vaca, care nu are mai mult de 6 metri pătraţi, dorm nouă suflete. Intr-un colţ, este o sobă mică la care mama găteşte şi la care se încălzesc. “Mă trezesc în fiecare dimineaţă şi le fac turte ca să mănânce înainte să meargă la şcoală”, ne-a povestit mama celor şapte micuţi.
Cinci dintre copii, Constantin, Maria, Vasile, Elena şi Petrică merg zilnic câte patru kilometri până la şcoala din Ulma. “Avem microbuz dar astăzi şoferul a plecat la doctor că-l durea o ureche şi am fost pe jos”, ne-a povestit Vasilică, cum îl alintă părinţii. Chiar şi cu microbuzul, copiii tot mai au de mers prin câmp mai mult de un kilometru până acasă. Stau undeva în câmp deschis, fără vecini împrejur şi fără nici cea mai mică urmă de civilizaţie. Nici măcar o potecă nu este. Nu se plâng şi nu lipsesc niciodată de la cursuri, dar numai ei ştiu ce îndură. Nu le prea place iarnă pentru că e prea grea pentru ei. Cel mai mic are cinci ani şi merge mai mult de o oră până la şcoală împreună cu fraţii mai mari. Sunt copii săraci care de multe ori nu au bani de caiete dar sunt cu zâmbetul pe buze şi-i multumesc lui Dumnezeu că sunt sănătoşi. Nu aşteaptă cadouri scumpe, nici măcar nu îndrăznesc să viseze la o altfel de viaţă, dar sunt joviali şi glumeţi. Merg la şcoală fără bani de buzunar sau telefoane mobile de ultimă generaţie, dar preţuiesc viaţa şi faptul că sunt împreună. Ii mulţumesc cerului că le-a salvat mama, care, simţindu-se copleşită de greutăţi, la începutul acestei luni, într-un moment de rătăcire, a încercat să-şi ia viaţa. Medicii au făcut tot posibilul şi au salvat-o dar acum trebuie să achite spitalizarea, femeia nefiind asigurată. “Ar fi o posibilitate. Mi-a spus doamna doctor din sat că trebuie să plătesc la Trezorerie la Rădăuţi 360 lei iar chitanţa s-o duc la CAS altfel trebuie să plătesc spitalizarea. E mult tare, am auzit că suntem datori la spital cu 4.800 de lei. Dar de unde să iau atâţia bani?!”, se întreabă retoric Vasile Loba. Bărbatul ne povesteşte că din cauza unei moşteniri, nişte pământuri pe un deal, nu primesc nici ajutor de încălzire de la Primăria Ulma şi nici ajutor social, singurul venit al familiei fiind alocaţiile celor şapte copii minori. “Am muncit în toamnă pe la oameni din Milişăuţi care ne-au dat cartofi pentru iarnă. La noi, fără cartofi, casa e flămândă”, a continuat tatăl. Singura avere a familiei este un cocoş care încearcă şi el să se adăpostească de vântul năpraznic. “Am avut şi două găini dar a venit uliul. Eu am ieşit şi am încercat să salvez găinile, dar nu am reuşit”, povesteşte trist Vasilică care abia a împlinit şapte ani.
Chiar dacă sunt extrem de săraci, copiii sunt îngrijiţi şi curaţi. în cămăruţa unde îşi duc veacul am găsit ordine iar pe plita improvizată, mama pregătea o supă. “Nu stau jos cât e ziua de lungă. Am grijă să găsească ceva cald de mâncare când vin îngheţaţi de frig de la şcoală. E greu acum cu spălatul pentru că e frig dar ce să fac…Le spăl afară, în casă nici nu am loc…”, povesteşte cu vocea tremurândă mama. Sunt şi zile în care se culcă flămânzi. In acea sărăcie greu de descris în cuvinte, copiii dorm înghesuiţi ca sardelele în două paturi mici, iar părinţii dorm pe jos. Felele cele mari, Ionela în vârstă de 17 ani şi Petronela de 15 ani îşi ajută mama cum pot. Au terminat doar clasa a VIII-a la Scoala Gimnazială din Ulma şi din cauza problemelor financiare nu şi-au mai continuat studiile. Ceea ce e trist e că nici măcar nu mai speră într-o viaţă mai bună, cea mai mare dorinţă a lor fiind aceea ca iarna să treacă repede. (Cristina RUSTI)