Friday , May 7 2021

Spitalul Județean Suceava și-a refăcut stocul de medicamente pentru tratarea pacienților cu Covid-19

Unitatea spitalicească a primit 130 de doze de Remdesivir, în două tranșe

 Reprezentanții Spitalului Județean Suceava au anunțat, prin vocea medicului Dan Teodorovici, purtător de cuvânt al unității spitalicești, că spitalul și-a refăcut stocul de medicamente pentru tratarea pacienților cu Covid-19 în stare gravă. Astfel, la Spitalul Județean au ajuns, în ultimele două zile, 130 de doze de Remdesivir, după ce spitalul sucevean a rămas pentru aproape două săptămâni fără acest medicament. ”De data aceasta am primit mai multe doze de Remdesivir, și anume 130. Au ajuns în două tranșe”, a menționat medicul urgentist Dan Teodorovici, purtător de cuvânt al Spitalului Județean Suceava.

Studiile au relevat că Remdesivirul reduce durata de spitalizare în cazurile severe de infectare cu noul coronavirus. Acest antiviral și steroidul Dexametazonă sunt singurele medicamente autorizate de UE pentru tratarea COVID-19. Menționăm că joi 18 pacienți în stare gravă internați în secția de Terapie Intensivă a Spitalului Județean Suceava și alți doi internați la Spitalul Municipal Rădăuți au nevoie de acest medicament. Schema de tratament prevede ca unui pacient să i se administreze șase doze de Remdesivir. (Cristina RUȘTI)

 

Vezi si

Sute de copii nevaccinați împotriva rujeolei, după ce DSP a epuizat dozele ROR încă de la sfârșitul anului trecut

Medicii de familie au început să se confrunte cu tot mai multe cazuri de rujeolă. …