Saturday , February 4 2023

Spitalul Județean, pregătit să reia internările pentru patologii non-Covid în Secția Pneumologie 

Odată cu scăderea numărului de persoane infectate în județul Suceava a scăzut și numărul de persoane internate în Spitalul Județean de Urgență “Sfântul Ioan cel Nou” Suceava cu Covid-19. Ca urmare, Spitalul Județean Suceava s-a organizat pentru reluarea activităților pentru patologiile non-Covid din cadrul secțiilor care funcționează în pavilioanele spitalului vechi.


Pacienții Covid vor fi tratați în continuare în Secția de Boli Infecțioase, iar secția de Pneumologie va redeveni non-Covid, ceea ce face parte din planul de revenire la activitatea normală a unității spitalicești sucevene.
“Pe final de val patru pot spune că prin coordonarea și cooperarea la nivel județean s-a făcut față mai bine situațiilor avute în acest val care a avut un specific aparte, cu o pondere semnificativ mai mare a cazurilor grave și critice. Prin coordonarea județeană a fost posibil ca Spitalul nou să poată deservi în continuare cazurile urgente din tot județul pentru toate patologiile, iar Ambulatoriul de Specialitate al SJU Suceava a funcționat după programul normal și nu a mai existat riscul ca principala unitate spitalicească din județ să devină spital-covid în totalitate.
Această coordonare județeană a funcționat bine pentru că toți cei implicați au stat mereu în contact și au acționat împreună, dar cred că este necesară o reglementare normativă care să faciliteze o cât mai bună cooperare în acest domeniu”, a declarat vicepreședintele Consiliului Județean Suceava, Niculai Barbă.

Vezi si

Vasile Andriciuc, primarul comunei Șcheia, reținut pentru abuz în serviciu

Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava au dispus efectuarea în continuare a …