Saturday , April 20 2024

Spitalul Județean nu poate asigura gărzi în patru secții din cauza numărului scăzut de medici

Este vorba despre secțiile de Nefrologie, Gastroenterologie, Medicină Internă și Chirurgie pediatrică

Conducerea Spitalului Județea Suceava a anunțat marți, 30 iunie, în cadrul unei conferințe de presă, că, din cauza numărului redus de medici, nu se poate asigura serviciul de gardă în patru secții ale unității spitalicești. Este vorba despre secțiile de Nefrologie, Gastroenterologie, Medicină Internă și Chirurgie pediatrică. Din aceste motive, cazurile pe aceste specialități, care ajung la final de săptămână, în Unitatea de Primire Urgențe, sunt transferate către spitale din Iași.

Anatolii Buzdugan, Valeriu Gavrilovici, medici, Suceava, Obiectiv
Fosta conducere interimara a Spitalului Judetean Suceava, medicii Anatolii Buzdugan si Valeriu Gavrilovici

Tot în cadrul acestei conferințe de presă, ma­nagerul spitalului și directorul medical, medicii Anatolii Buzdugan, respectiv Valeriu Gavrilovici, au mulțumit tuturor pentru colaborare, menționând că începând de astăzi, 1 iulie, revin la activitatea mor medicală și au urat succes noii conduceri.

”Una din provocările imediate pentru viitoarea conducere a spitalului va fi asigurarea cu personal a turelor, a programului de lucru a ­ca­binetelor, a programului din Ambulatoriu în condițiile în care urmează două luni în care oamenii își iau concediu cu atât mai mult cu cât personalul nostru a fost non  stop la serviciu începând din luna aprilie și va dori să se bucure de o perioadă de refacere. Schițele cu turele de personal sunt făcute. Sperăm că prin bunăvoința colegilor noștri și prin abilitatea șefilor lor să fim apți să asigurăm o funcționare fiabilă a tuturor serviciilor. Am notificat de ieri că o parte din  secții continua programul de telemedicină fie datorită dorinței de a proteja integritatea fizică a pacienților cum este cazul bolnavilor de diabet sau din motive ce țin de numărul redus de medici care funcționează în momentul de față. În afara faptului că e perioada de concedii sunt secții care au rămas depopulate fie prin îmbolnăviri fie prin pensionare sau prin concedii de maternitate precum medicina internă, gastroenterologia, chirurgia pediatrică și urologia. Pentru aceste secții funcționalitatea e asigurată la un nivel minimal fie cu eforturi deosebite. Sunt asigurate două ture fie ziua fie noaptea uneori și în weekend cum e la chirurgia pediatrică”, a declarat directorul ­me­dical interimar al Spitalului Județean, medicul Valeriu Gavrilovici. (Cristina RUŞTI)

Vezi si

ADU și-a lansat candidații la fucția de primar al Sucevei și președinte al Consiliului Județean

Alianța Dreapta Unită (ADU) Suceava a lansat oficial, la o ceremonie care a avut loc …

No comments

  1. domnul doctor fluture nu poate asigura macar o garda?