Sunday , May 12 2024

Spitalele sucevene au achiziționat în ultimii ani produse dezinfectante de la Hexi Pharma în valoare de aproape 2 milioane de lei

Pe lângă achizițiile Spitalului Județean și ale DSP Suceava, în valoare de 1.460.418 lei, achiziții importante a făcut și Spitalul de Psihiatrie Siret. Această unitate spitalicească a încheiat în ultimii doi ani, 57 de contracte cu această firmă, în valoare de 177.810 lei

 curatenie spitale


După cum v-am relatat și în numărul precedent al cotidianului “Obiectiv”, Spitalul Județean Suceava a cumpărat materiale dezinfectante de la compania Hexi Pharma în cursul ultimilor doi ani, de ordinal zecilor de mii de euro, prin achiziții directe. Chiar dacă reprezentanții celei mai importante unități spitalicești din județ au încercat în felurite moduri să ascundă faptul că au contracte cu această firmă, trebuie menționat că Spitalul Județean Suceava împreună cu Direcția de Sănătate Publică Suceava a încheiat în anii 2013 – 2015 un număr de 123 de contracte cu Hexi Pharma în valoare totală de 1.460.418 de lei. După cum reiese din ancheta demarată de mișcarea civică “Inițiativa România”, privind situația contractelor cu statul ale acestei companii,  în aceeași perioadă, Spitalul de Psihiatrie Siret a încheiat, tot prin achiziție directă, un număr de 57 de contracte în valoare totală de 177.810 lei.
Spitalul Municipal Rădăuți a încheiat în anii 2014 și 2015, un număr de 17 contracte, a căror valoare se ridică la suma de 98.735 lei. Cele mai multe contracte se pare că le-a avut cu această firmă, Spitalul Municipal Fălticeni. Această unitate spitalicească a încheiat un număr de 244 de contracte a căror valoare însă ajunge la suma de 93.083 lei, în timp ce conducerea Spitalului Vatra Dornei a încheiat în perioada 2012-2015, un număr de 55 de contracte a căror valoare ajunge la suma de 62.078 de lei.
Cele două unități spitalicești din Câmpulung Moldovenesc, Spitalul Municipal și cel de Psihiatrie, au încheiat în perioada 2012-2015, 47 de contracte a căror valoare se ridică la suma de 30.485 de lei. Cei mai puțini bani au plecat către compania Hexi Pharma din bugetul Spitalului Gura Humorului. Conducerea acestei unități spitalicești a avut 70 de contracte de cumpărare directă în valoare de 12.172 de lei.
Un corp de control din cadrul Direcției de Sănătate Publică Suceava a verificat în cursul ulimelor zile, concentrația substanțelor dezinfectante folosite în spitalele sucevene. Aceast control a venit ca urmare a unui ordin a Ministerului Sănătății care a dispus aceste acțiuni de control la nivel național. Direcția de Sănătate Publică a trimis tuturor spitalelor solicitarea de a furniza tipul substanțelor utilizate, modul de utilizare și rezultatele autocontrolului pe care și-l face fiecare spital. In această perioadă a avut loc o acțiune de control pentru a se vedea dacă informațiile furnizate de spitale sunt reale. La nivelul județului Suceava, după cum v-ați obișnuit până acum, aceste informații sunt “top secret” și probabil nu vor fi făcute niciodată publice. (Cristina RUSTI)

Vezi si

Incendiu la acoperișul unei anexe a stadionului din Siret

Sâmbătă seara, în jurul orei 20.30, un incendiu a izbucnit la acoperișul unei anexe din …