Friday , April 9 2021

Spaima firmelor de leasing, Marian Borgovan, condamnat la doi ani şi jumătate de închisoare

palatul de justitie SuceavaA

Afaceristul din Bazinul Dornelor a înşelat mai multe firme de leasing cu 1,7 milioane de euro u el a primit ieri nouă condamnări totalizând 15 ani de închisoare, însă Tribunalul a decis ca el să execute doar pedeapsa cea mai grea. Cel care se dorea dezvoltator în domeniul aviatic prin preluarea aeroportului Floreni şi investitor în rute feroviare s-a dovedit a fi unul dintre cei mai tari ţepari din judeţ. El a fost obligat să plătească statului 3 miliarde de lei vechi – TVA şi impozite u Borgovan are în derulare alte dosare penale, pentru înşelăciune şi fals în înscrisuri  

Marian Ionel Borgovan, afaceristul din Bazinul Dornelor, campion ajuns celebru pentru ţepele date de fiecare dată când a avut ocazia a fost condamnat ieri de Tribunalul Suceava pentru săvârşirea a nu mai puţin de nouă infracţiuni de înşelăciune şi evaziune fiscală, totalizând 14 ani şi jumătate de închisoare, din care însă va executa doar pedeapsa cea mai grea, de 2 ani şi 6 luni de închisoare, cu doi ani de interzicere a unor drepturi, ca pedeapsă complementară. Separat, el va trebui să achite 3 miliarde de lei vechi reprezentând TVA şi impozite către bugetul de stat. Marian Ionel Borgovan, din Coşna, a fost trimis în judecată de DNA pentru înşelarea unor firme de leasing cu peste 1,7 milioane de euro. In calitate de reprezentant al SC Mary Construct International SRL, din Coşna, SC Ambient SRL, din Vatra Dornei, şi SC Cotton Parck SRL, din Poiana Stampei, Borgovan a fost acuzat că a indus în eroare reprezentanţii mai multor societăţi comerciale de leasing pe care le-a prejudiciat cu suma totală de 1.773.373 de euro. Acesta a încheiat nouă contracte de leasing ce aveau ca obiect finanţarea achiziţionării unor utilaje pentru prelucrarea lemnului şi a pietrei folosind mai multe documente false (biletele la ordin, înscrisuri având menţiuni false privind constituirea garanţiilor, situaţia financiară a firmelor beneficiare, atestarea în mod nereal a existenţei utilajului pentru care s-a solicitat finanţarea, procese verbale de predare-primire, etc.), în condiţiile în care utilajele pretins achiziţionate erau inexistente. Societăţile de leasing s-au constituit parte civilă în procesul penal cu suma totală de 1.263.944, 11 euro.
Trimis în judecată în dosarul Volksbank Vatra Dornei
Privind retrospectiv, Marian Ionel Borgovan are un pedigree demn de invidia multor ţepari de profesie. In luna iulie a acestui an, afaceristul din Coşna a fost trimis în judecată alături de alţi 14 incupaţi în dosarul în care a fost dată pe mâna judecătorilor şi fosta directoare a filialei Volksbank Vatra Dornei, Gheorghina Geta Iordache. Dacă aceasta a falsificat o cerere de radiere a ipotecii din cartea funciară, după care a vândut imobilul ce-l gajase băncii, producând un prejudiciu total de 357.223 de euro, ceilalţi 15 inculpaţi – Marian Ionel Borgovan, Gavril Iordache, Maria Georgeta Borgovan, Dorin George Dănilă, Antonio Constantin Anton, Victor Mezdrea, Marilena Străjer, Maria Tîcşa, Mihai Mirel Bulughiană, Vlad Dan George Buzilă Dinu, Carmen Buzilă Dinu, Gheorghe Buzilă, Lăcrămioara Cojoc, Dănuţa Mariana Nedelea şi Dorina Sutea, sunt acuzaţi că au indus în eroare filiala băncii Volksbank din Vatra Dornei, aducând adeverinţe false prin care demostrau că sunt salariaţi, reuşind să obţină mai multe credite, producând un prejudiciu total de 864.500 de franci elveţieni.
Urmărit penal pentru înşelătorie, în judeţul
Bistriţa – Năsăud
In luna iulie a anului 2009, împotriva lui Marian Ionel Borgovan a fost începută urmărirea penală pentru infracţiuni asemănătoare – obţinerea de credite cu acte false în judeţul vecin – Bistriţa Năsăud. El alături de opt bistriţeni ar fi luat credite de peste 350.000 de lei de la bănci, folosind acte false. Faptele celor nouă persoane datează din perioada 2005-2007, ieşind la iveală abia după ce patru dintre cei în numele cărora au fost luate credite de la bănci au depus o reclamaţie la Poliţie. În urma anchetei, poliţiştii au propus procurorilor urmărirea penală a lui Marian Borgovan din Suceava pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată şi înşelăciune, deoarece a întocmit în fals documentele necesare obţinerii unor credite bancare, adică acte fictive de încadrare în muncă şi acte fictive de realizare a veniturilor pe numele a opt persoane.
Tot el, susţin anchetatorii, le-a determinat apoi să prezinte documentele nereale unităţiilor bancare de la care au cerut şi au primit credite, banii astfel obţinuţi fiind direcţionaţi fie spre firmele pe care le conducea, fie în folos propriu.
Borgovan administrează aeroporturi în timp ce trage pe sfoară oameni necăjiţi
In perioada în care Marian Borgovan punea la cale astfel de afaceri necurate, în presa centrală apăreau articole cu el pozând ca fiind unul dintre iniţiatorii afacerii cu închirieri de elicoptere în zona Dornelor şi se dădea analist al fenomenului economic din zonă. Intenţia lui declarată era ca, după ce va câştiga licitaţia pentru cele 10 hectare de teren pe care este amenajat aeroportul de la Floreni, să îl redeschidă pentru avioane mici şi medii. În incintă, spunea el, ar fi urmat să fie amenajate o sală de aşteptare şi un restaurant şi, în perspectivă, un hangar pentru avioanele pe care proprietarii lor ar dori să lase în grija sa. Desigur, nu s-a concretizat nimic în acest sens la Floreni.
Marian Ionel Borgovan a încercat a fi un actor important şi în traficul feroviar. In prima jumătate a acestui an societatea Fulger – Transport Rapid Interurban de Călători SRL a câştigat licitaţia pentru traseele CFR Dorneşti – Putna, Gura Humorului – Dărmăneşti, Floreni – Dornişoara din judeţul Suceava dar şi Crasna – Huşi din Vaslui şi Sebeş Alba – Petreştii de Pădure din judeţul Alba. Anual, societatea trebuia să achite CFR-ului următoarele sume: 5.200 de lei pentru Sebeş Alba-Petreştii de Pădure, 33.000 de lei pentru Floreni-Dornişoara, 33.500 de lei pentru Dorneşti-Putna, 33.600 de lei pentru Gura Humorului-Dărmăneşti şi 62.100 de lei pentru Crasna-Huşi. SC Fulger Transport Rapid Interurban de Călători SRL Bucureşti aparţine altor două firme, care deţin câte 50%: Transport Operativ Feroviar de Marfă SRL şi Întreţinere Transport Feroviar SRL, tot din Bucureşti. Dacă Fulger a fost înfiinţată în mai 2013, celelalte două sunt mai „bătrâne”: au primit girul Registrului Comerţului cu o lună mai devreme, în aprilie 2013. 95% din Transport Operativ aparţine lui Întreţinere Transport Feroviar, iar 5% unui off-shore din Cipru, Caumalis Ventures Ltd despre care, pe Internet, aşa cum îi stă bine unui off-shore, nu figurează decât informaţia că a fost înfiinţat în noiembrie 2011. În ceea ce priveşte Întreţinere Transport Feroviar aceasta este deţinută în proporţie de 100% de acelaşi Caumalis Ventures Ltd. Prin urmare, cele cinci curse au fost adjudecate de proprietarul acestui off-shore. Toate aceste firme sunt reprezentate de Danuţ Viorel Ometiţă, de loc din Dorna Candrenilor şi prietenul cel mai bun a lui Marian Borgovan. Ulterior s-a dovedit că firma nu deţinea licenţă pentru operator feroviar. (Neculai ROSCA)

Vezi si

Spitalul Județean Suceava face de mâine teste PCR, contra cost

Valoarea unei astfel de investigații este de 250 de lei Conducerea Spitalului Judeţean de Urgenţă …

2 comments

  1. bravo lui ASA trebuie te uite bancile si leasingurile CAS mai rele ca si camatari ,câtă lume a pierdut casele si au fost executatu silit.bravo lui ca a reusit sa adune niște bani destui de multisori…….sigur ia pus la adăpost pentru zile negre

  2. oricum scapă el de pedeapsa deja si-a creat lege specială in Parlament ……….legea amnistiei nu ți se pare cal tine ca este ținut de guverne in brate ……? se observa de la o posta nimeni na putut si nu la dus capul sa facă ASA ceva ,noiiii latram el face bani si ii pune la adăpost pe zile negre ,parca vad ca va scoate banii la finalul procesului si se caseaza sentina.