Tuesday , May 7 2024

Soseaua de centură a municipiului Rădăuți trebuie inclusă pe lista de priorități a Ministerului Transporturilor

Transmite senatorul de Suceava  Gheorghe Futur, secretar general al PNL . „Ruta ocolitoare a municipiului Rădăuți a fost una dintre investițiile pe care le-am promovat și susținut în perioada Guvernului PDL, dar care a fost abandonată de guvernarea PSD”, a arătat Gheorghe Flutur, într-o declarație de presă  

Gheorghe flutur_tn

Co-președintele Organizației Județene Suceava a PNL, senatorul Gheorghe Flutur, a solicitat ca șoseaua de centură a municipiului Rădăuți să fie inclusă pe lista de priorități a Ministerului Transporturilor. După ce săptămâna trecută a susținut necesitatea alocării de fonduri pentru șoseaua de centură a Sucevei, Gheorghe Flutur a insistat în cadrul discuțiilor pe care le-a avut la Parlament României cu reprezentanții Guvernului, ca centura municipiului Rădăuți să devină o prioritate pentru Ministerul Transporturilor prin alocarea fondurilor necesare începerii lucrărilor de construcție. „Ruta ocolitoare a municipiului Rădăuți a dost una dintre investițiile pe care le-am promovat și susținut în perioada Guvernului PDL, dar care a fost abandonată de guvernarea PSD, așa cum au fost abandonate de fapt majoritatea investițiilor în infrastructura județului Suceava”, a spus Flutur. El a solicitat reprezentanților Guvernului asigurarea finanțării necesare acestei investiții, prin introducerea în Legea bugetul de stat pe anul 2016 a fondurilor pentru lucrările la șoseaua de centură a Rădăuților. De asemenea, liderul PNL Suceava a solicitat Ministerului Transporturilor stabilirea unor termene clare pentru realizarea acestei investiții.
„În cadrul discuțiilor am explicat că pentru aceste lucrări a fost desemnat deja constructorul, și în același timp am întrebat dacă toată documentația pentru această investiție este completă și dacă s-au finalizat exproprierile și alte probleme care existau. Asta în condițiile în care au existat o serie de declarații neconcludente ale reprezentanților Guvernului în teritoriu și ale conducerii județene PSD a județului”, a mai spus Flutur.
Pe de altă parte, el a subliniat că având în vedere starea infrastructurii mari a județului Suceava, a solicitat Guvernului să aibă în vedere și investițiile în șoselele de centră ale municipiilor Vatra Dornei, Câmpulung Moldovenesc și Fălticeni. Gheorghe Flutur a arătat că singura soluție pentru a devia traficul greu din aceste municipii este construcția de șosele de centură.
Contractul de execuție a șoselei de centură a municipiului Rădăuți a fost semnat în luna mai 2011, constructorul care a câștigat licitația fiind compania UMB Spedition. Contractul era în valoare de 82 de milioane de lei, la care se adăuga TVA de circa 19 milioane de lei, iar termenul de execuție trebuia să fie de 36 de luni de la data semnării. Conform proiectului, șoseaua de centură a municipiului Rădăuți va avea 16 kilometri. (O.S.)

Vezi si

Individ băgat în arest după ce, băut bine, a furat un excavator și s-a plimbat prin Dornișoara

Duminică, în jurul orei 13:35, Poliția municipiului Vatra Dornei a fost sesizată  prin  112 de …