Friday , April 19 2024

Sindicatele de la Termica şi salariaţii disponibilizaţi vor protesta la Prefectură

Secrieru

Incepând de mâine vor începe pichetările, ieri după amiază au avut loc discuţiile finale cu prefectul Florin Sinescu, nemulţumirea sindicaliştilor fiind legată de faptul că plăţile compensatorii pentru persoanele disponibilizate nu au fost date până acum şi că nici proiectul unei ordonanţe de Guvern care ar fi putut rezolva problema nu a fost promovat 

Sindicatele din cadrul societăţii Termica SA Suceava, precum şi reprezentanţii salariaţilor care au fost disponibilizaţi de la societatea de termoficare în această primăvară, au obţinut autorizaţie de la Primăria municipiului reşedinţă de judeţ ca să picheteze sediul Palatului Administrativ.
Liderul Sindicatului Prometeu, Iordănel Secrieru (foto), împreună cu alţi lideri sindicali şi cu reprezentanţi ai salariaţilor disponibilizaţi au fost ieri dimineaţă, la prima oră, la primarul Ion Lungu cu care au purtat o discuţie referitoare la măsurile care mai trebuie luate pentru ca societatea de termoficare să îşi poată continua activitatea, iar toţi salariaţii disponibilizaţi să poată beneficia de plăţi compensatorii. Unul din demersurile pe care le au în vedere reprezentanţii salariaţilor de la SC Termica SA Suceava este acela de a organiza un protest în faţa Prefecturii, în ideea de a se acorda o serie de compensaţii.
Practic, nemulţumirea este aceea că Termica nu a făcut dovada că dispune de fonduri pentru plata salariilor compensatorii către cei aproximativ 300 de angajaţi care vor fi disponibilizaţi, dar cu toate acestea au fost puse în aplicare mai multe prevederi privind reorganizarea societăţii, inclusiv disponibilizarea colectivă a peste jumătate din personal, inclusiv a doi directori.
„Au solicitat Primăriei o autorizaţie pentru miting în faţa Prefecturii în ideea de a face presiuni la Guvernul României de a aproba o ordonanţă pentru acordarea plăţilor compensatorii. Din câte ştiu proiectul acesteia este trimis spre avizare la Ministerul de Finanţe care condiţionează avizul de o rectificare bugetară pozitivă la Ministerul Muncii. Vom avea discuţii şi la Prefectură ca să vedem ce mai este de făcut şi să putem să îi ajutăm pe cei de la Termica să îşi primească banii pentru plăţile compensatorii”, a declarat Ion Lungu. El a precizat că în această situaţie mai sunt, la nivel naţional, salariaţii societăţilor de termoficare din Brăila şi din Oneşti.
De asemenea, primarul Ion Lungu a declarat că toţi banii pe care municipalitatea mai trebuia să îi aloce la societatea suceveană de termoficare au fost alocaţi şi au mai fost făcute şi eforturi în direcţia majorării capitalului social. „Primăria şi-a făcut datoria faţă de societatea Termica, inclusiv în ceea ce priveşte asigurarea plăţilor compensatorii. De la bugetul local am dat 65 de miliarde de lei vechi”, a declarat Ion Lungu, adăugând că municipalitatea nu este în culpă cu nimic faţă de salariaţi, obligaţiile fiind îndeplinite, iar discuţiile de ieri dimineaţă cu aceştia au fost civilizate. De asemenea, primarul a spus că în continuare face eforturi să îi ajute pe salariaţii acestei societăţi să primească toate plăţile compensatorii care li se cuvin, precizând că şi săptămâna trecută a avut discuţii la Bucureşti cu cei de la Ministerul de Finanţe.
De menţionat că, ieri după amiază, au avut loc discuţii cu prefectul Florin Sinescu pentru a căuta unele soluţii şi de a se amorsa unele tensiuni, însă din câte se pare acestea nu au fost suficiente, iar potrivit celor spuse de Iordănel Secrieru vor începe de astăzi proteste în faţa Palatului Administrativ. (Dan PRICOPE)

Vezi si

21 de elevi de la ”Hurmuzachi”, calificați la etapele naționale ale olimpiadelor școlare, de la aproape toate disciplinele din planurile-cadru

”Lotul olimpicilor naționali de la CNEH cuprinde, astfel, 21 de elevi calificați la 13 discipline …