Sunday , September 25 2022

Sindicaliștii, supărați pentru că profesorii trebuie să facă act de prezență în școli, pe motiv că sunt plătiți pe perioada sistării cursurilor

Inspectorul școlar general Grigore Bocanci a explicat că Ministerul Educației este cel care a specificat, în cadrul unei videoconferințe, că toate cadrele didactice trebuie să fie prezente în școli în toată aceasta perioadă și că programul lor va fi stabilit de directorii școlari. „Profesorii trebuie să fie prezenți în școli, așa cum a transmis ministrul Educației în videoconferință. Normal că nu vor sta câte 6 ore pe zi la școală, nu vin la program fix, dar trebuie să vină o oră-două, să participe la consilii profesorale, să corecteze teste, să facă activități complementare. Toți profesorii vor fi plătiți în această perioadă, deci trebuie să vină la școală”, a declarat inspectorul școlar general Grigore Bocanci. Sindicaliștii suceveni s-au arătat foarte indignați de adresa IŞJ Suceava, în contextul în care în comunicatul emis de Ministerul Educației nu se precizează că profesorii trebuie să vină zilnic la școală. Totuși, o astfel de informare a ajuns și în școli din alte județe, nu doar în județul nostru  

În cursul zilei de ieri a avut loc, la Ministerul Educației și Cercetării, o videoconferință în cadrul căreia s-au transmis o serie de informații importante pentru inspectori și directori școlari, ce vizează activitatea din școli în această perioadă în care sunt suspendate cursurile. În urma videoconferinței, Inspectoratul Şcolar Județean (IŞJ) Suceava a elaborat și, apoi, transmis în toate unitățile școlare o adresă cu măsurile ce trebuie aplicate în perioada cât sunt suspendate cursurile. Una din directive a creat o stare de confuzie maximă în rândul cadrelor didactice care, potrivit documentului, ar urma să se prezinte zilnic la școală. „Pentru ce?”, „Cât timp?”, „Care e ­lo­gica?”, probabil se vor lămuri azi, când se vor prezenta la școală, sau în perioada imediat următoare.

”În perioada de suspendare a cursurilor, înscrierile la clasa pregătitoare se vor face on-line, urmând ca validarea lor să se facă în prima săptămână după reluarea cursurilor (termenul de înscriere va fi prelungit cu o săptămână și, implicit, se va prelungi și evaluarea psihosomatică); Platformele educaționale vor fi folosite cu titlu de recomandare și nu cu titlu de obligativitate; Unitatea școlară va decide modalitatea de recuperare a orelor, urmând să se întocmească un plan de recuperare; Cadrele didactice își vor primi salariile și vor fi prezente în unitățile de învățământ pe toată perioada de suspendare a cursurilor; Personalul didactic auxiliar și nedidactic va avea program normal; Se suspendă orice deplasare pentru orice program de studii; Se suspendă toate olimpiadele, concursurile școlare, simpozioanele și activitățile din cadrul proiectelor derulate; Se suspendă toate programele after-school din unitățile de învățământ și se suspendă antrenamentele elevilor la Liceele cu Program Sportiv și Cluburile Sportive școlare”, se arată în comunicarea transmisă în toate unitățile de învățământ preuniversitar din țară.

Inspectorul școlar general Grigore Bocanci a explicat că Ministerul Educației este cel care a specificat, în cadrul videoconferinței, că toate cadrele didactice trebuie să fie prezente în școli în toată aceasta perioadă și că programul lor va fi stabilit de directorii școlari. „Profesorii trebuie să fie prezenți în școli, așa cum a transmis ­mi­nistrul Educației în videoconferință. Normal că nu vor sta câte 6 ore pe zi la școală, nu vin la program fix, dar trebuie să vină o oră-două, să participe la consilii profesorale, să corecteze teste, să facă activități complementare. Toți profesorii vor fi plătiți în această perioadă, deci trebuie să vină la școală”, a declarat inspectorul școlar general Grigore Bocanci.

Sindicaliștii suceveni s-au arătat foarte indignați de adresa IșJ Suceava, în contextul în care în comunicatul emis de Ministerul Educației nu se precizează că profesorii trebuie să vină zilnic la școală. Totuși, o astfel de informare a ajuns și în școli din alte județe, nu doar în județul nostru.

„În condițiile în care se impune de urgență dezinfectarea unităților școlare, de ce ar trebui profesorii, personalul didactic-auxiliar și nedidactic să fie prezenți în școli? Ce se întâmplă într-o unitate liceală cu 60-100 de cadre didactice, unde să stea, au loc în cancelarie? Pe de altă parte, dacă orele vor fi recuperate, de ce trebuie să vină profesorii la școală? Vor fi plătiți de două ori? Este e informare pripită a IŞJ Suceava. Imediat ce au ieșit din videoconferință au transmis adresa asta în școli. Păi ori facem prevenție și îi trimitem pe toți acasă pentru a se dezinfecta spațiile de învățământ, ori chemi profesorii la școală și crești riscul de îmbolnăvire. IșJ Suceava a dovedit că este incapabil să gestioneze o astfel de situație. Nu există nicio adresă de la Minister în care să spună că profesorii trebuie să fie prezenți în școli. Am solicitat o informare scrisă și explicită în acest sens.  Suspendarea procesului de învățământ înseamnă închiderea școlilor, deci fără elevi, profesori, personal auxiliar și nedidactic în perimetrul școlii. Punctul nostru de vedere este că toți salariații trebuie să stea acasă. Art. 352 din Noul Cod Penal prevede că nerespectarea măsurilor privitoare la sau combaterea bolilor infecto-contagioase, dacă a avut ca urmare răspândirea unei asemenea boli, se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 2 ani sau cu amendă ”, a declarat Giani Leonte, președintele Alianței Sindicatelor din Învățământ Suceava. (Oana NUȚU)

 

Vezi si

Primarul Lungu și Paul Koller, directorul general la SC Ambro SA, vor constitui Clubul Francofon al Oamenilor de Afaceri din Suceava

 Ion Lungu, primarul municipiului Suceava, a participat, la invitatia Camerei de Comerț, Industrie si Agricultură …