Alte stiri
Premieră istorică în SUA: Preşedintele Camerei Reprezentanţilor, republicanul Kevin McCarthy, a fost demis
acum 56 mins
Aceștia avertizează că greva japoneză va dura o perioadă scurtă de timp, iar în cazul în care revendicările lor rămân fără rezolvare, se va declanșa grevă generală. “Atragem atenția Guvernului României că membrii noștri de sindicat nu mai acceptă amânări sau soluții parțiale la revendicări. Greva japoneză se face la locul de muncă cu respectarea și efectuarea normală a programului de muncă”, au transmis sindicaliștii suceveni din sănătate și asistență socială. Sindicatele din sănătate au amenințat încă de săptămâna trecută că, dacă Executivul nu-și va respecta promisiunile, de la 1 iulie va fi grevă generală, pe durata căreia vor fi asigurate strict urgențele medicale.
Sindicaliștii suceveni din sănătate au decis și ei să recurgă la grevă, iar miercuri vor începe gravă japoneză. Membrii sindicatului Sanitas vor protesta, fără întreruperea activității, doar cu purtarea de banderole.
Aceștia menționează că greva japoneză va dura o perioadă scurtă de timp. În cazul în care revendicările lor rămân fără rezolvare, se va declanșa grevă generală.
„CNSLR FRĂȚIA Suceava susține acțiunile de protest ale membrilor din sănătate, asistență socială și învățământ din județul Suceava. Uniunea Județeană Sanitas Suceava cu toate sindicatele afiliate din județ și Sindicatul PRO AS Suceava intră începând cu 07 iunie 2023 în grevă japoneză pe termen nelimitat pentru a protesta pentru revendicările membrilor din sănătate și asistenta socială. Aceasta constituie doar o etapă scurtă acordată pentru finalizarea negocierilor și rezolvarea revendicărilor. În situația în care reprezentanții Guvernului nu adoptă urgent măsurile convenite și nu găsesc soluții pentru problemele rămase în discuții nu putem garanta că nu se va ajunge rapid la greva generală ceea ce va arunca în aer cele două sisteme. Atragem atenția Guvernului României că membrii noștri de sindicat nu mai acceptă amânări sau soluții parțiale la revendicări. Greva japoneză se face la locul de muncă cu respectarea și efectuarea normală a programului de muncă”, au declarat sindicaliștii suceveni din sănătate și asistență socială.
Trebuie spus că sindicaliștii au amenințat încă de săptâmâna trecută că, dacă Executivul nu-şi va respecta promisiunile, de la 1 iulie va fi grevă generală, pe durata căreia vor fi asigurate strict urgenţele medicale.
După primele negocieri purtate la Guvern, s-a promis creşterea salariilor la nivelul anului 2022 pentru mai multe categorii, plata voucherelor de vacanţă de la bugetul de stat şi deblocarea a 14.000 de posturi.
Revendicările SANITAS:
Pentru sectorul de negociere colectivă SĂNĂTATE:
Pentru sectorul de negociere colectivă ASISTENȚĂ SOCIALĂ:
6. Garantarea locurilor de muncă pentru toţi salariaţii din sectorul de negociere colectivă Asistenţă socială – membri ai Federaţiei Sanitas din România. (C.R.)
Ion Lungu, primarul municipiului Suceava, a declarat că lucrările de investiții la proiectul de reabilitare …