Wednesday , April 24 2024

SGA cere insolvenţa firmei lui Dumitru Morhan, cu un pas în urma fostei soţii a afaceristului fugar

morhan


SGA Suceava a cerut Tribunalului judeţean deschiderea procedurii insolvenţiei la SC CENTO-GIMMY IMPEX SRL, firma afaceristului Dumitru Morhan, căutat fără prea multă energie pentru că mai are de ispăşit un capăt de pedeapsă de câteva luni în penitenciar, pentru înşelăciune. Dumitru Morhan ar avea de plătit 470 de milioane de lei vechi, plus majorări, reprezentând contracte de închiriere pentru exploatarea de balast pe albia râului Suceava, neachitate din anul 2012. Suma este ridicolă în comparaţie cu cea care a fost solicitată, la începutul verii acestui an de către fosta soţie a lui Morhan, Domnica Gherasim care arăta, într-o solicitare asemănătoare de deschidere a procedurii insolvenţei că l-ar fi împrumutat pe soţul ei cu cinci miliarde de lei vechi.
Conform unor ultime informaţii, Morhan, fost sau în funcţie preşedinte al entităţii Uniunea Democrată a Ucrainenilor din România (UDUR) s-ar trata de o serie de afecţiuni în Ucraina. In data de 29 iunie 2012, Tribunalul Suceava a dispus începerea procedurii insolvenţei la firma Cento – Gimmy Impex SRL, ce aparţinea afaceristului Dumitru Morhan şi pe care acesta, înainte de a intra prima dată în puşcărie, a mutat-o cu sediul social la Bucureşti, la solicitarea SC AFIN LEASING IFN SA, Bucureşti. Judecătorii au dispus atunci deschiderea procedurii generale de insolvenţă împotriva debitorului SC CENTO-GIMMY IMPEX SRL, cu sediul în Municipiul Bucureşti, cu fostul sediu în satul Slobozia Sucevei din comuna Grăniceşti, judeţul Suceava la solicitarea fostei soţii Domnica Gherasim fostă Morhan, administrator la Eco Lact SRL şi care a susţinut că i-a împrumutat firmei fostului bărbat 5 miliarde de lei vechi, pe care nu i-a mai avut înapoi. Atunci a fost desemnat şi un administrator judiciar provizoriu – Societatea Românească de Insolvenţă, filiala Suceava. S-a fixat şi un termen limită pentru depunerea creanţelor – 10 august 2012 şi s-au stabilit alte multiple proceduri în cadrul dosarului de insolvenţă. Pe acest fond trezeşte deja nedumerire faptul că SGA Suceava a cerut deschiderea procedurii de insolvenţă împotriva aceleiaşi firme, dosar care se va judeca în 13.10.2014. SGA are de recuperat 470 milioane de lei de la firma ce aparţine fostului şef al Uniunii Democrate a Ucrainenilor din România (UDUR). (Neculai ROSCA)

Vezi si

Camera de Comerț și Industrie Româno-Germană organizează  o delegație de companii internaționale interesate să descopere potențialul de afaceri al orașului Siret și al Bucovinei

Camera de Comerț și Industrie Româno-Germană (AHK România)  organizează în perioada 22-24 mai o delegație …