Thursday , April 25 2024

”Sfântul Paisie, un cuvios cu inimă de copil”, proiect desfășurat de elevi și profesori de la Școala Gimnazială Mitocu Dragomirnei

Activitățile din cadrul proiectului educațional au debutat cu popasul invitaților în chilia Sfântului Paisie și cu sceneta ”Frumusețea sufletească prin glasuri de copii”, susținută în Muzeul Mănăstirii Dragomirna ”Mitropolit Anastasie Crimca”, în fața participanților la Simpozionul Internațional ”Moștenirea spirituală și culturală a Sf. Paisie de la Neamț”. Programul s-a finalizat cu organizarea unui joc educativ, concursul ”Cât de multe știi despre Sf. Paisie?” și cu o agapă în trapeza mănăstirii cu citire din povestirile copiilor cu început dat de către maici.

Proiectul educațional ”Sfântul Paisie, un cuvios cu inimă de copil” a reprezentat un imbold venit din partea maicii starețe a Mănăstirii Dragomirna, Stavrofora Maria Magdalena Gherghină, pentru profesorii coordonatori ai activității principale și pentru elevii Școlii Gimnaziale Mitocu Dragomirnei. Anul omagial al rugăciunii în viața bisericii și în viața creștinului, a fost marcat prin prăznuirea Sfântului Isihast Paisie de la Neamț.

Sub blagoslovirea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, concursul ”Sfântul Paisie, un cuvios cu inimă de copil”, organizat la Mănăstirea Dragomirna, s-a remarcat prin creativitatea, carisma și expresivitatea de care elevii, profesorii și maicile mănăstirii au dat dovadă.

Activitățile din cadrul proiectului educațional au debutat cu popasul invitaților în chilia Sfântului Paisie și cu sceneta ”Frumusețea sufletească prin glasuri de copii”, susținută în Muzeul Mănăstirii Dragomirna ”Mitropolit Anastasie Crimca”, în fața participanților la Simpozionul Internațional ”Moștenirea spirituală și culturală a Sf. Paisie de la Neamț”. Programul s-a finalizat cu organizarea unui joc educativ, concursul ”Cât de multe știi despre Sf. Paisie?” și cu o agapă în trapeza mănăstirii cu citire din povestirile copiilor cu început dat de către maici.

Ziua de 15 noiembrie a.c. a reprezentat o zi de intensă bucurie spirituală, încununând talentul și munca elevilor de câteva săptămâni în învățarea tainelor vieții și în descoperirea sfințeniei vieții Cuviosului Paisie, în interpretarea rolurilor din cadrul scenetei și în cântarea troparului Sfântului Paisie de la Neamț, la finalul programului, elevii bucurându-se de premiile oferite de obștea mănăstirii. ”Mulțumim din suflet celor care au înlesnit realizarea acestui proiect pentru că știm sigur că frumoasele întâlniri ale elevilor noștri cu viața mănăstirii au picurat și vor picura în suflete, și de acum înainte, amintiri ziditoare de bunătate, bucurie, frumusețe, înțelepciune!”, au consemnat prof. de religie Marcian Petruța și prof. consilier educativ Logigan Daniela, de la Școala Gimnazială Mitocu Dragomirnei.

Coordonatorii proiectului, prof. director Timofte Mărioara-Alina, prof. Marcian Petruța, prof. consilier educativ Logigan Daniela și prof. Prisacariu Lidia, au dorit iniţierea copiilor în cadrul acestui proiect educaţional în parteneriat cu Mănăstirea Dragomirna, luând în considerare faptul că lectura textelor religioase și implicarea elevilor în cadrul evenimentelor organizate de școală și de biserică  îmbogăţesc sfera psihică şi afectivă a copiilor, îi stimulează şi îi dezvoltă în plan moral, religios, estetic şi intelectual. Literatura și pictura religioasă instruiesc, educă şi formează comportamente, oferind bucurii estetice și modele de viață individuală. Activitățile religioase reprezintă o modalitate de petrecere plăcută şi relaxantă a timpului liber și, totodată,  de împlinire duhovnicească.

Prilejul de a trăi laolaltă bucuria prăznuirii Sfântului Paisie a fost completat de modalități diverse de  formare morală și religioasă, de informare, de socializare și de comunicare pentru elevii, profesorii, maicile și preoții, reprezentanții autorităților locale, primarul Reziuc Radu și enoriașii participanți la acest eveniment. (O. N.)

 

 

Vezi si

O nouă sesiune de admitere la Şcoala Militară de Subofițeri Jandarmi ”Petru Rareș” Fălticeni, care a scos la concurs 350 de locuri

Data limită de înscriere a candidaților este 14 mai a.c., iar dosarele pot fi depuse …