Wednesday , April 24 2024

Sesiuni suplimentare de examinări pe traseu pentru permis auto, la sfârșitul săptămânii viitoare. Candidații așteaptă cam 100 de zile între proba teoretică și cea practică 

Prefectura Suceava a anunțat că în zilele de 15 și 16 octombrie a.c., Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Suceava va adesfășura activități de lucrul cu publicul în ceea ce privește examinarea candidaților la proba practică în vederea obținerii permisului de conducere auto.

Comisiile de examinare alcătuite din lucrători din cadrul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Vaslui (9 examinatori), respectiv Suceava (3 examinatori) vor susține examinarea pentru categoriile și subcategoriile A, B, C, CE și D, creîndu-se astfel posibilitatea ca în cele două zile să fie examinați circa 200 de candidați.

”În cadrul eforturilor care se fac în vederea reducerii intervalului de timp scurs între susținerea probei teoretice, respectiv a celei practice, ca urmare a demersurilor întreprinse de prefectul județului activitatea S.P.C.R.P.C.I.V. Suceava beneficiază/a beneficiat de sprijin din partea a trei servicii similare din țară: Botoșani, printr-un examinator atestat pentru categoriile B, C și CE (pentru perioada 03.10. – 28.10.2022) Mureș și Vaslui. Prezența examinatorului de la S.P.C.R.P.C.I.V. Mureș, atestat la toate categoriile,  ce a desfășurat activitate în perioada 26-30 septembrie a.c., a permis examinarea la categoria A a unui număr de 75 candidați, din care 74 au fost declarați admiși”, se arată într-un comunicta transmis de Prefectura Suceava.

Candidații programați în sesiunea suplimentară în vederea susținerii probei practice vor fi anunțați prin intermediul reprezentanților școlilor de șoferi.

La acest moment, pentru județul Suceava, intervalul dintre susținerea probei teoretice și a celei practice este de circa 100 de zile, se mai arată în comunicatul menționat. (O.S.)

Vezi si

Camera de Comerț și Industrie Româno-Germană organizează  o delegație de companii internaționale interesate să descopere potențialul de afaceri al orașului Siret și al Bucovinei

Camera de Comerț și Industrie Româno-Germană (AHK România)  organizează în perioada 22-24 mai o delegație …